-
Horia
Expeditii
Foto
Proiecte
Sponsori
Presa
Contact
-
Home
ROENAlternative TMFacebook
-
 

Annapurna 2010 - Atmosfera din satul comerţului – Namche Bazar

Am ajuns cu trupa în Namche Bazar, o aşezare puţin aglomerată, dar importantă în zonă pentru că aici este piaţă, de unde şi numele de bazar. Interesant cum poţi găsi şi în colţul acesta de lume lucruri sau cuvinte asemănătoare cu cele de acasă. Dar oricum, la cât de cosmopolită e zona, pentru că sunt zeci de alpinişti din lume sau de turişti pasionaţi de peisajele de aici, şi localnicii au adoptat cuvinte sau alte chestii mai occidentale.

Drumul până aici a fost ok. Am fost operativi în organizarea bagajelor, a butoaielor în care am băgat echipamentele, şi aşteptăm să le primim prin cursa cargo. Piotr Pustelnik, unul dintre colegii de expediţie, a trecut mai întâi în revistă bagajele noastre, cam multe, şi le-a predat celor de la compania de transport. Noi am plecat mai apoi la unul dintre avioanele pentru transport de persoane, care nu au mai mult de 20 de locuri. Am avut noroc de vreme bună, la prima oră.

Timpul în Namche Bazar e perfect şi pentru aclimatizare, pentru că de aici mai avem câteva zile de mers până să urcăm spre Pumori. Am rătăcit însă un pic prin zonă, pe dealurile de aici şi am admirat, de la înălţime, sistemul simplu de organizare al localnicilor. Peste tot sunt întinse steaguri cu rugăciuni, iar mai departe de zona caselor sunt şi pietre mari pe care sunt scrise mantre budiste. La noi ar fi uşor să asociezi astfel de lucruri cu un festival de artă în aer liber, aici însă, indiferent dacă eşti străin sau localnic, tratezi cu respect obiceiurile sherpaşilor.

Între timp am ajuns şi într-un parc naţional, foarte mişto organizat. Nu eram mulţi şi am avut timp să mai învăţ una alta despre istoria locului. Am trecut şi peste podul care duce spre Namche Bazar, colorat de sutele de steaguri de rugăciuni.


17 martie 2010

Lasa un mesaj:
Nume:
 

Cod de verificare:

Comentariu:


Mesajele cu caracter licentios si cele care reprezinta spam vor fi moderate.
-