Astazi este zi de odihna. Am coborat din C1 pt ca maine va fi pouja, ceremonia religioasa budista, prin care spiritele muntelui sun rugate a ne primi, si proteja. In special rusii au tinut neaparat sa o facem cat mai repede, desi nici mie si lui Inaki nu ne era indiferent. Doar Don nu prea pune pret pe treaba asta, motiv pt care azi de dimineata a plecat in tabara 1.
Zilele trecute s-au petrecut urmatoarele: pe 10 aprilie am urcat in tabara 1, plecand impreuna cu rusii. Dat fiind ca unii se simteau neaclimatizati, iar echipa Dima-Alexander, vechii mei prieteni de pe Dhaulagiri, erau obositi, am ajuns singur in T1, si dupa 5 ore de batut urme in zapada proaspata, am ajuns acolo, si am dormit. Pe 11 au ajuns in tabara Dima, Alexander si Inaki. Nemaifiind foarte mult timp, am reusit sa avansam 2 ore si sa facem un nou depozit de corzi si materiale la marginea ghetarului, furtuna obisnuita de dupa-amiaza obligandu-ne sa ne intoarcem. Pe 12, Dima si Alexander au coborat spre BC iar Inaki si cu mine am plecat spre T2, incercand sa deschidem ruta. Dupa 4 ore de mers legati in coarda pe ghetarul nu foarte crevasat, pe o caldura infernala, am ajuns la baza peretelui. Cateva avalanse venite de pe perete s-au oprit destul de departe de ruta noastra. Ultima ora am petrecut-o intr-un labirint de seracuri si crevase, incercand sa gasim un drum spre platforma de la baza peretelui unde vrem sa asezam tabara 2. Cu 300m mai sus platforma este asezata in varful unei stanci sub forma de nas, deja numita "the nose". Ruta lui Humar se pare ca merge prin stanga stancii, dar acolo nu putem vedea nimic, deoarece singura sansa de a avansa pt noi a fost pe dreapta. Prin dreapta ruta pare destul de tehnica si expusa caderilor de seracuri. In cazul in care singura varianta va fi pe acolo, va trebui sa punem corzi fixe, catarand pe gheata, si mai mult ca sigur va fi cea mai dificila portiune a traseului din punct de vedere tehnic(the crux of the route-cum zice Inaki).
Dat fiind ca la ora 13 ceata s-a ridicat, a trebuit sa facem cale intoarsa, prin ninsoare si trasnete. La iesirea de pe ghetar am fost nevoit sa abandonez ancorele de zapada, pe motiv ca imi bazaiau pe rucsac datorita electricitatii statice. Oricum aici am descoperit ca sunt lucruri mai stresante decat avalansele, si anume trasnetele... aici pe furtuna poti merge lejer fara lanterna, fulgerele lumineaza cate 5-6 secunde. Ajunsi in cort, in T1, incercand sa imi pornesc telefonul, Inaki ma ia direct in suturi-uitasem ca nu e chiar indicat sa pornesti telefonul cand trasneste in jur si atmosfera e plina de electricitate...
Dupa o ora, furtuna se potoleste si aflam prin radio din BC ca se discuta mutatrea taberei de baza... Dorind sa avem un cuvant in discutie, in 2 ore suntem jos si reusim sa ii convingem sa nu o mai mute pe partea opusa a ghetarului, unde este umbra si frig...
De maine dupa pouja, vom incerca sa mutam T1 cu o ora mai sus si apoi dis de dimineata, pt a evita caldura si sa reusim sa ajungem pana pe platforma si sa stabilim tabara 2.

toate cele bune,

Horia