Deja a trecut mai mult de o saptamana de cand aici ninge zilnic. In fiecare zi am incercat sa facem putina miscare. In cel mai rau caz, atunci cand pantele din jurul taberei erau incarcate cu zapada, am dat la lopata cate 3-4m cubi de zapada... tot mai bine decat sa stam sa ne uitam cum ninge...
Acum e 19, ora cinei. Aici nu prea primim deloc ciorba de burta. Primim in schimb garlic soup - adica supa de usturoi. Destul de buna si eficienta impotriva racelii care ne-a cam prins pe toti. Felul doi primim dhal bat. Mancarea traditionala aici, servita intr-o tava cu 4 compartimente. Primul si cel mai mare contine orez fiert-bhat. Al doilea are o caserola cu sos de linte-dhal, care se toarna peste orez. Alte doua compartimente contin un fel de tocana de legume bine condimentata si pikel-un condiment ce nu prea stim ce contine, se pare ca mango la baza, ceva otet si o tona de condimente. Toate nepali style, adica' spicy like hell'. Iar de baut, traditional, o cana de apa fierbinte. Dupa lupta cu jumatate din portie, cer apa rece si finalizez restul de orez necontaminat de condimente cu gemul cu aspect de plastic prezent non-stop pe masa... se poate si mai rau, la altitudine voi visa sa pot manca un sfert din ce mananc aici.
In rest, as vrea sa spun ca, desi vremea e rea, ne simtim bine si suntem optimisti. Doar ca optimismul s-a spulberat incet cu fiecare zi in care a nins consecutiv, ramanand doar rutina de a astepta vremea buna, in cazul unora sau indarjirea de a nu se lasa cuprinsi de ideile defetiste, in cazul altora.
Cat despre simtitul bine, Inaki este gripat cobza, cu paracetamoale si vitamine dupa el, Don cu febra si stat in pat, iar eu, intre ei deocamdata nevirusat, doar usor racit, sperand sa fiu ok cand ei se vor vindeca si vremea buna va veni.
Pana una alta ramanem cu cartile si cu statisticile despre Annapurna. Urcat de aprox 100 oameni, dar numai de 5, in trei expeditii, pe ruta noastra - the east ridge. O buna parte din cei ce au urcat pe ruta aceasta, incluzand-ul pe Thomaz Humar, Gerzy Kukuczka sau Arthur Hajzer nu au ajuns pe varf, oprindu-se pe east summit, inainte de peretele ce opreste inaintarea spre middle summit si apoi in final, main summit, adevaratul varf, unicul loc in care muntele coboara in toate directiile, si poti spune ca esti pe varf. Iar problema principala a acestei rute, creasta tehnica de 7 km, inca imi va da emotii cat timp o voi avea inaintea ochilor din tabara de baza. 3 zile in care schimbarea vremii va transforma o ruta tehnica la altitudine intr-o adevarata aventura, poate chiar pe fata cealalta a muntelui, in caz de retragere in extremis. Caz in care, probabil va fi ca si in cazul primilor ce au catarat acreasta ruta, Erhart Lorethan si Norbert Joos, in 1984. Obligati sa se retraga pe cealalta fata, nordica, a muntelui, Erhart declara la final ca au fost tot timpul trei: 'Norbert, me and the fear' - Norbert, eu si frica.
Asteptand zile senine ,

Horia Colibasanu.