Suntem aici deja de o saptamana. Aprilie este aproape, dar deja am reusit 2 drumuri in Camp 1, la 5000m, ducand peste un km de corzi fixe, corturi, si reusind sa asiguram cu corzi fixe 'the grass travers' acum botezata 'mixed salad travers' probabil din cauza celor 150m de corzi fixe made in coreea.

Deocamdata ninge, facandu-ne sa realizam ca sezonul de ascensiune nu a venit inca, si mai avem de asteptat. Oricum, aclimatizarea inca se realizeaza si aici la 4200, iar in afara de timpul petrecut cu studierea rutei, pregatirea echipamentului sau incercarile de a depana diverse echipamente care nu functioneaza, atmosfera aici este mai vioaie decat in alte expeditii, datorita faptului ca aici zilnic apar alti trekkeri, din alta tara, toti prietenosi si cu chef de vorba, asa ca discutiile variaza de la independenta Quebecului la magazinele de sport din Andorra.

Una dintre cele mai interesante intamlpari a fost legata de povestile lui Don despre ascensiunea pe K2, anul trecut. In camp 4, dupa atingerea varfului, dimineata incercand sa plece spre BC, constata ca nu mai are coltari. Cineva ii luase de sub supratenta, chiar de sub nasul lui. Incearca sa coboare fara coltari, iar in apropierea taberei 3 aluneca 70m si se opreste pe un prag stancos, rupandu-si piciorul stang. Incearca in continuare sa coboare, pe corzile fixe, prin furtuna, si ajunge la o portiune de traverseu fara corzi fixe. Acolo sta 2 ore, rugandu-i pe cei ce coborau sa ii taie de mai sus o bucata din nenumaratele corzi fixe vechi, 10-15m care ar fi facut diferenta intre viata si moarte. Este refuzat metodic iar in momentul in care se apropie noaptea, se agata de unul din ultimii serpasi care treceau, cerandu-i sa il ajute. Acesta furios, il refuza si impreuna cu ceilalti doi colegi serpasi si clienta coreeana, literalmente trec peste Don, agatat in capatul corzii fixe. In final risca totul si face traverseul de 45 grade doar in pioleti,cu picioarele atarnand, pierde unul din pioleti dar ajunge la coarda fixa. Doarme in tabara 2 si reuseste sa coboare urmatoarea zi pana la baza muntelui, unde o echipa de adevarati alpinisti, vin cu o targa sa il duca in tabara de baza, rusi, cehi, americani + Ralf si Gerlinde Kaltenbrunner. Apoi elicoter, spital si viata merge inainte. Dar totusi de ce serpasii nu l-au ajutat? Se pare ca erau si ei terminati, pt ca ascensiunea clientei lor coreene s-a realizat cu nenumarate butelii de oxigen, robinetul regulatorului dat la maxim ca pt altitudinea de 5000m, cu 2 serpasi tragand de coarda in sus si unul impingand din spate. Iar intoarcerea cu clienta lasata in coarda in jos, pe spate si cu ambele maini in aer.... iar acum ghiciti cine apare aici, in Annapurna BC, la doar o zi dupa ce am aflat intreaga poveste? si inca cu tupeul de a-l intreba pe Don daca piciorul ii este ok!!! si cu si mai marele tupeu de a-i spune ca l-a ajutat pe Don, dandu-i un cutit partenerului lui Don, de fapt un tip care nu avea nimic de a face cu Don... dat fiind ca a vrut si o poza cu noi, pt a fi toti cei 4 "K2 summiters" ... Don abia s-a abtinut sa nu ii traga vre-o doua. Totusi la insistentele mele, a acceptat sa faca o poza, numai pt motivul de a ilustra aceasta poveste, ce spune destul de multe despre felul cum pot fi urcati acesti munti. Sau, dupa cum spunea Inaki "the way they can ripe this beautiful mountains".

Intodeauna se pare ca vor exista oameni care vor crede ca banii justifica incompetenta, si ca viata celorlalti nu valoreaza mai nimic comparativ cu a lor. Si ca varful atins cu serpasi morti incercand sa-i puna pe varf are vre-o valoare.
Oricum asiaticii nu prea dau multe parale pe viata serpasilor, sunt un fel de consumabile. Don a fost de fata si il si cunoaste pe serpasul care a fost salvat in 2003 in expeditia romaneasca pe everest, datorita faptului ca liderul expeditiei, David Neacsu a adus si un gamov bag, un sac de presurizare, in care a fost presurizat nefericitul aflat in coma. 1000$ pt o viata de om. Acum cu noi aici este Amar, unul din cei doi serpasi ce au mers cu Thomaz Humar pana la baza peretelui. El ne va ajuta sa gasim ruta, daca morfologia ghetarului nu s-a schimbat foarte mult. Printre altele va trebui sa trecem o cascada de gheata. Eu cel putin, abia astept, dat fiind ca am probabil cei mai buni pioleti din intreaga echipa, grivel matrix light, cea mai buna optiune pt ceea ce avem de facut aici - gheata,zapada si creasta. La coltari sunt la egalitate cu Inaki-grivel g14. Toate datorate d-lui Lajos, de la Atta-Grivel.

Sperand ca ziua de maine ne va aduce un cer senin si posibilitatea de a dormi in Camp 1 si a reusi sa avansam poimaine pana la 6000m, la baza peretelui,
toate cele bune,

Horia Colibasanu.