Dupa o calatorie sprancenata, cu avioane ce ori plecau mai devreme cu o zi(din Bucuresti), ori erau anuntate ca intarzie si eram chemati la imbarcare in ultimul moment, fuguta cu bagajele prin aeroportul din Bahrein, problemele pareau sa nu se mai termine. Cu obisnuitul suprabagaj de 44kg in loc de 20, si nedorind a renunta la sunca si salamul de sibiu esentiale ascensiunii, a trebuit sa le zambesc din greu doamnelor ateniene de la olympic airways. Desi dupa o noapte de plimbare prin Atena si cazare in aeroport, numai de zambit nu mai imi ardea.
In final, am ajuns in Kathmandu unde rezervarea la hotel s-a pierdut in aerul caldut al orasului, pana la urma reusind sa pun capul pe perna si sa dorm 14 ore, pana la ora 2 dupa-amiaza, cand cei de la receptie au venit sa vada daca nu am patit ceva.
Azi m-am intalnit cu prietenul meu Inaki Ochoa de Olza si am reusit sa cumparam mancarea de altitudine si restul de echipament: corzi fixe 800 m, suruburi de gheata, pitoane, ancore de zapada, butelii de gaz si carabiniere. Printre altele, ne-am intalnit cu fostii colegi de expeditie din Annapurna si K2, Andrew Lock si Fernando Gonzales. Vom incerca in seara aceasta sa il intalnim pe Peter Hamor, polonezul ce a reusit in 2006 o ruta sudica pe Annapurna, pentru a-l intreba detalii despre portiunea tehnica dintre varfurile east si main Annapurna, pasul crucial al ascensiunii ce este imposibil de trecut fara ajutorul corzilor.

Horia