Clubul Sportiv „Alternative” din Timisoara va organiza primul maraton montan din zona de vest a tarii „Hercules Maraton” in data de 23 mai.

Traseul se va desfasura în apropierea statiunii Baile Herculane, in decorul pitoresc al vaii Cernei, pe drumuri forestiere si poteci montane si va trece peste creasta Muntiilor Cernei.
Printre participantii la Hercules Maraton se numara si Horia, care desi recent intors din Himalaya si obosit dupa reusita de pe varful Annapurna, va alerga alaturi de cei peste 100 de maratonisti.

Horia Colibasanu a impartasit momentele dificile din expeditie, dar si cele placute, la o conferinta de presa care a avut loc miercuri, 19 mai 2010, la ora 12.00, la Atelierul de Urbanis din centrul Timisoarei, in prezenta Arhitectului Sef al Timisoarei, dl Sorin Ciurariu.

Asa cum a promis atunci cand era inca în Himalaya si a reusit sa urce in premiera pe cel mai periculos munte din lume, Annapurna de 8.091 de metri, Horia Colibăşanu a plecat la Slatina ca sa povesteasca cum a trecut peste momentele dificile din expeditie.

Toate acestea s-au desfasurat in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc in data de 13 Mai, la Casa Casatoriilor, din Slatina, in prezenta city managerului Minel Prina.

Duminica, 09 Mai, ora 17:55, Horia va ateriza pe aeroportul din Budapesta.

Terminand cu Annapurna si cu toate planurile ce le-am avut, am crezut ca s-au terminat toate problemele si ca nu mai are ce sa se intample acum, pana cand am aflat ca trebuie sa mergem pe jos 4 zile pana in Kathmandu pentru ca toate drumurile sunt blocate si nu circula niciun mijloc de transport, iar bagajele noastre nu au ajuns din Pokara. Toate acestea sunt cauzate de greva maoista care vizeaza rasturnarea guvernului in prezent la putere.

Cu mari eforturi si dupa un lung drum de 150 km, am ajuns si noi la hotel, din nou la facut bagaje, la depozitat echipamente in butoaiele uriase care ma vor astepta inca un an.

Mi-am luat la revedere de la prietenii de aici si parca acum ma bucur ca ne imbratisam de ramas bun, pentru ca vreau sa-mi revad prietenii de acasa, sa povestim si sa ma bucur de cele patru minute de care am avut parte pe varful muntelui Annapurna.

S-a incheiat si expeditia din acest an. Cert este ca e bine sa crezi in ceea ce-ti propui, indiferent cat de greu pare a fi. Ca sa inchei expeditia „Slatina-Annapurna 2010” asa cum mi-am dorit, am plecat intr-o excursie scurta impreuna cu Jorge si Martin pe fata sudica a muntelui Annapurna pentru a duce flori la placuta memorabila al lui Inaki Ochoa de Olza.

A fost un lucru marunt pentru un om atat de mare care m-a invatat cum sa privesc muntele zambind si cum sa imi doresc „better to live one day as a tiger than a thousand years as a sheep”. Am ales sa impart reusita cu el, pentru ca Annapurna este muntele care ne-a provocat cel mai mult si amandoi ne doream sa reusim.

Azi Horia, Jorge si Martin trebuiau sa urce pana in tabara 1 sa ii caute pe cei doi sherpasi Sonam si Dawa, care au refuzat sa coboare cu elicopterul. Erau asteptati sa ajunga ieri in base camp si nu au mai ajuns. De asemenea de la un moment dat nu au mai raspuns la statia radio. Motivul s-a aflat azi noapte cand acestia au ajuns in sfarsit in tabara de baza.. li s-a rupt antena de la statie.

In afara de cei mentionati mai sus, toti au plecat spre Kathmandu. Urmeaza ca maine sa plece si Horia,Jorge si Martin.

Din pacate cautarile spaniolului Tolo Calafat au incetat. Nu a mai fost gasit in zapada mare care s-a asezat in ultimele doua zile. Raportul final arata ca a murit..

Din pacate operatiunea de salvare a esuat. De dimineata au inceput cautarile atat cu eliopterul,cat si pe jos. Tolo nu a mai fost de gasit, l-au cautat ore intregi si nici urma de el.

Cei ramasi in tabara 4 au inceput sa aiba probleme cu altitudinea, inclusiv Horia. Ei au coborat in tabara de baza cu helicopterul. Toata lumea e bine, cat despre Tolo Calafat nu se stie inca nimic, Jorge continua cautarile, dar sansele sunt foarte mici, deoarece nu a mai raspuns la statie de ieri noapte si se presupune ca e ingropat in zapada…

Tocmai a sunat Horia si a spus ca helicopterul nu poate ajunge la Tolo din cauza cetii. O alta problema este lipsa buteliilor de oxigen.. fiind doar una va trebui sa mearga doar un sherpa in sus sa ii duca un sac de dormit si alte necesare.

Maine se va incerca din nou salvarea lui cu helicopterul si daca din nou nu va fi posibila, se vor aduce butelii de oxigen din tabara de baza si vor pleca pe jos spre el.

Horia a ramas in Tabara 4 pentru a ajuta la incercarea de salvare a alpinistului spaniol Tolo Calafat. Acesta sufera de edem cerebral in jurul altitudinii de 7600m unde a si facut bivuac peste noapte in compania serpasului sau Sonam.

Momentan se incearca salvarea lui cu un helicopter capabil sa zboare la altitudinea respectiva. Daca nu este posibila evacuarea lui cu helicopterul, acesta va lasa oxigen si medicamente in Tabara 4 de unde Horia va pleca spre el, urmand ca mai tarziu sa ajunga si alti doi alpinisti Jorge si Martin care vor incerca sa il evacueze pe Tolo.

Sa speram ca incercarea lor va fi reusita si se pot intoarce toti in Tabara de Baza cat mai curand !

Astazi 27 aprilie 2010, Horia a reusit sa ajunga in sfarsit pe varful Annapurna. Este al treilea an in care incearca sa urce pe Annapurna si de data aceasta conditiile au fost favorabile si ascensiunea echipei a fost reusita.

In acest moment Horia este in coborare, deja sub 7500m in drum spre Tabara 4. Mai multe detalii vor veni mai tarziu pe masura ce coboara in taberele inferioare.

Felicitari!

Suntem in tabara 4, la 7000m, drumul a fost cam lung, dar conditii destul de ok. La noapte, la ora 3, ora Nepalului, vom pleca spre varf.

Vom avea mult de mers si ne vom misca destul de incet, atat din cauza zapezii mari, cat si din cauza aglomeratiei de pe traseu. Sper sa va dau vesti bune si sa ma intorc cu poze de pe varf.

Horia

Am ajuns si in tabara 3 la 6250 m. Prognoza e buna, zapada mica, conditii ok. Au ajuns si Jorge cu Martin, care au venit direct din tabara de baza. Speram sa fie bine si in continuare.

Pe curand,
Horia

Am ajuns in tabara 2 la 5565m.Totul a decurs bine, acum ninge usor.. am avut emotii ca a nins mult, dar s-a depus numai 1 cm. Maine ne vom intalni cu Jorge si Martin care pleaca din tabara de baza si vin direct in tabara 3.

Toate cele bune,
Horia

Da..in sfarsit avem parte de vreme buna. Am facut planurile, acum facem ultimele pregatiri, ultimele bagaje si maine dimineata in jur de ora 4 plecam in sus. Planul este sa fim luni in tabara 4 pentru ca marti sa ajungem pe varf.

Echipa este formata din polonezii Kinga Baranowska (partenera mea de coarda)si Piotr Pustelnik, slovacul Peter Hamor, rusii Eugeni Vinogradsky si Sergey Bogomolov, spaniolii Jorge Egocheaga si Martin Ramos si americanul Nick Rice. Sper sa tina vremea cu noi si sa ne intoarcem cu totii bine.. speram de pe varf.

Sa ne auzim cu bine,
Horia

Astazi am iesit putin la miscare pana in tabara 1 cu Jorge si Martin, miscare ce mi-a prins foarte bine ca deja eram amortit. Ultimele prognoze ne-au anuntat ca ziua de varf este in 27 Aprilie, asta ar insemna sa plecam maine. Pana diseara vom stii sigur care este planul.

Horia

Speram sa va dau de stire de undeva de mai sus, dar din pacate tot prin tabara de baza suntem, vremea este in continuare impotriva noastra, cu vant puternic de peste 70km/h…m-am cam saturat de asteptat aici. Sunt pe zi ce trece tot mai nerabdator sa urc…cred ca nu mai am mult si incep sa fac “dansul soarelui”.

In curand termin si cartile ce le-am adus cu mine si sper sa se imbunatateasca vremea ca sa nu fiu nevoit sa le recitesc... Intre timp si-au terminat aclimatizarea si Jorge Egocheaga si Martin Ramos, spaniolii cu care vom face echipa pentru summit push.

Urmatoarea fereastra de vreme buna am aflat ca ar putea fi in 24 aprilie,dar din pacate aici nimic nu este sigur, vremea schimbandu-se de la o ora la alta…

Toate cele bune TOT din BC,
Horia

Iata-ma din nou in tabara de baza Annapurna aflata la 4000 m. Au trecut 2 ani de la ultima vizita si trebuie sa recunosc ca mi-a lipsit mult. Am plecat miercuri din Kathmandu si am ajuns sambata aici. Mi se pare mai aglomerat ca niciodata, am intalnit multa lume cunoscuta, colegi din expeditiile trecute, dar si lume noua. Este foarte aglomerat si datorita faptului ca sunt foarte multi trekkeri din toate colturile lumii. Deocamdata bate vantul puternic si se anunta vreme rea pana miercuri. Acest timp ne permite sa analizam cu atentie ruta si sa facem planuri, dar si sa ne relaxam citind, povestind si nu in ultimul rand dormind.

Toata lumea pare foarte bine antrenata si motivata sa urce varful, in special cei pt care Annapurna este singurul varf neatins din cei 14 optmiari… printre acestia se numara sud-coreanca Miss Oh Eun-Sun si coechipierul nostru polonez Piotr Pustelnik. Maine vom incerca sa urcam pana in tabara 2 la 5400m ca sa mai ducem ceva echipament, dupa care ne intoarcem inapoi in BC. Azi a nins multicel, dar asta nu ne schimba planurile pentru maine... cel putin deocamdata.

Am fost informati ca in 17 aprilie ar fi o posibila zi de varf... acum nu ne ramane decat sa asteptam si sa speram.

Toate cele bune din BC Annapurna,
Horia

Din pacate nu am reusit sa atingem varful Pumori din cauza conditiilor meteo foarte rele. Am ajuns pana la 6900 m, dar vantul puternic si avalansele nu ne-au permis sa mergem mai departe. Scopul nostru oricum nu era sa atingem varful, ci sa ne aclimatizam cat mai bine.

Azi vom pleca din tabara de baza spre Kathmandu, unde vom ajunge la inceputul saptamanii viitoare, dupa care ne continuam drumul spre Annapurna. Sper ca acolo vom avea parte de vreme mai buna si vom reusi sa ne ducem pana la capat planul, si anume de a atinge varful si de a ne intoarce toti sanatosi de pe el.

Toate cele bune si Paste Fericit tuturor,
Horia

Sfarsitul de saptamana a fost prima proba pe care a trebuit sa o trecem cu succes inainte de a urca pe Pumori. Ne-am pregatit cateva zile, am tatonat terenul si am echipat tabara doi, care ne-a pus intr-o situatie limita, deoarece am prins cateva caderi de pietre, care mi-au adus aminte de un joc din copilarie...“Ratele si Vanatorii”, dar din pacate nu la fel de amuzant, pentru ca am cam incasat-o fiecare din noi. Se tot auzea cate unul ca maraie ceva, scrasnind din dinti, dupa ce a fost troznit in casca de o piatra.

Ne-am descurcat bine, toata echipa a scapat teafara si am revenit în tabara de baza, cam osteniti si daramati de altitudine, dar dupa o ora am inceput sa ne revenim. Sambata este zi de odihna, trebuie sa ne adunam fortele, pentru ca duminica pornim spre varf. Scurt, hotarati si bine antrenati, spun eu.

Data viitoare sper sa va dau o veste buna si sa va spun o poveste noua: cum se vede lumea de pe vârful Pumori.

Marţi am ajuns în tabăra 1, pe Pumori, la 5800 de metri. E vreme bună şi reuşim să urcăm destul de uşor. Am montat corzi fixe şi corturile şi am trecut la următorul pas..o mică „excursie” mai sus spre tabăra 2, pe la 6400 de metri. O să stăm vreo două zile, cel puţin aşa ne-am propus, pentru aclimatizare şi pentru a pregăti ruta.

Vrem să ne întoarcem apoi în tabăra de bază, ca să ne odihnim. Plănuim, ţintim şi ne tot învârtim ochii după soare şi nori, ca ulii. Dacă avem vreme bună, ne gândim la un summitpush, să urcăm constant şi susţinut spre vârf. E o provocare de care avem nevoie pentru marea confruntare de pe Annapurna.

Toate cele bune,
Horia

Dupa 2 zile de odihna in Namche Bazaar, am inceput aclimatizarea pe un munte din apropiere, Nangkartsang, situat langa Dingboche(4410m), aclimatizare ce a durat 3 zile. A trecut deja o saptamana de cand am plecat din Kathmandu si astazi am ajuns in tabara de baza, aflata la 5300m, in apropiere de pasul Kala Patthar, unde vom continua aclimatizarea pana in saptamana a doua a lunii aprilie.

In acest timp vom incerca sa atingem varful Pumori de 7161m, aflat la granita dintre Nepal si Tibet, la doar 8km de Everest.

Am ajuns cu trupa în Namche Bazar, o aşezare puţin aglomerată, dar importantă în zonă pentru că aici este piaţă, de unde şi numele de bazar. Interesant cum poţi găsi şi în colţul acesta de lume lucruri sau cuvinte asemănătoare cu cele de acasă. Dar oricum, la cât de cosmopolită e zona, pentru că sunt zeci de alpinişti din lume sau de turişti pasionaţi de peisajele de aici, şi localnicii au adoptat cuvinte sau alte chestii mai occidentale.

Drumul până aici a fost ok. Am fost operativi în organizarea bagajelor, a butoaielor în care am băgat echipamentele, şi aşteptăm să le primim prin cursa cargo. Piotr Pustelnik, unul dintre colegii de expediţie, a trecut mai întâi în revistă bagajele noastre, cam multe, şi le-a predat celor de la compania de transport. Noi am plecat mai apoi la unul dintre avioanele pentru transport de persoane, care nu au mai mult de 20 de locuri. Am avut noroc de vreme bună, la prima oră.

Timpul în Namche Bazar e perfect şi pentru aclimatizare, pentru că de aici mai avem câteva zile de mers până să urcăm spre Pumori. Am rătăcit însă un pic prin zonă, pe dealurile de aici şi am admirat, de la înălţime, sistemul simplu de organizare al localnicilor. Peste tot sunt întinse steaguri cu rugăciuni, iar mai departe de zona caselor sunt şi pietre mari pe care sunt scrise mantre budiste. La noi ar fi uşor să asociezi astfel de lucruri cu un festival de artă în aer liber, aici însă, indiferent dacă eşti străin sau localnic, tratezi cu respect obiceiurile sherpaşilor.

Între timp am ajuns şi într-un parc naţional, foarte mişto organizat. Nu eram mulţi şi am avut timp să mai învăţ una alta despre istoria locului. Am trecut şi peste podul care duce spre Namche Bazar, colorat de sutele de steaguri de rugăciuni.

Am ajuns în Kathmandu, unde m-am intalnit cu echipa: Piotr Pustelnik-liderul echipei si Kinga Baranowska-“the didi”(sora mai mica in nepaleza),din Polonia, si cu Peter Hamor-“the bell boy”, din Slovacia. M-am instalat la Hotel Thamel, unde am stat si in anii precedenti.Mi-am gasit cele două butoaie uriaşe în care am echipamentul : hainele de puf, bocancii, corzile, pioleţii, ochelarii si cele trei corturi de diferite dimensiuni. Imediat după ce am ajuns în Kathmandu, eu si ceilalţi trei colegi de echipa am mers sa facem briefing-ul unde ne-am intalnit cu prieteni mai vechi…Eugeni Vinogradsky si Sergey Bogomolov.

Am facut cateva poze cu broscuta bine intretinuta a lui Miss Hawley…cronicarul expeditiilor himalayene, dar şi cu o motocicletă despre care proprietarul spune ca este a lui Che Guevara.Mi-am facut timp sa ma intalnesc si cu o veche prietena din Romania, Thea Vid, despre care aflasem ca este si ea in Kathmandu impreuna cu un prieten.Am stat pana la apusul sorelui, dupa care m-am retras in hotel, frant după lungile zile de călătorie din Europa spre Asia.

Am început sa impachetam deja lucrurile ce le vom lua în taberele de pe Pumori. Un loc aparte îl au bagajele pentru mâncare, polonezii au adus specialităţi tradiţionale, iar eu am luat din România patru kilograme de şuncă de porc, un deliciu pentru toti, mai ales pentru cei care au facut comanda speciala.

Horia Colibăşanu a fost unul dintre invitaţii speciali ai festivalului de film documentar de acţiune care a avut loc la începutul lunii martie în Spania. Organizatorii au inclus pe lista producţiilor care au rulat şi filmul despre mobilizarea alpiniştilor în munţii Himalaya, în mai 2008, când Inaki Ochoa de Olza şi-a pierdut viaţa după ce a suferit un atac cerebral la mare altitudine. Horia Colibăşanu este unul dintre cei care apar în acest film documentar.

El şi-a riscat viaţa în 2008 ca să-l salveze pe mentorul şi prietenul său Inaki Ochoa de Olza, unul dintre cei mai buni alpinişti din lume, foarte iubit în Spania şi apreciat pentru performanţele sale sportive.

Horia a povestit ce s-a întâmplat pe Annapurna, vârful himalaian considerat a fi cel mai dificil şi periculos. A trăit momente de cumpănă alături de alpinistul spaniol Inaki Ochoa de Olza, care s-a îmbolnăvit cu doar 100 de metri înainte de vârful de 8.091 de metri. Inaki a decis că nu mai poate continua şi a spus că se întoarce, iar Horia a decis să nu-l lase singur. De aici a început un calvar de trei zile şi jumătate, în care Horia a încercat să facă tot ce putea pentru a-l salva pe Inaki. L-a hrănit, i-a vorbit, a împărţit medicamentele pe care le avea cu el, păstra legătura cu echipele de salvare. Eforturile au fost zadarnice, pentru că muntele şi-a cerut tributul, iar din cauza condiţiilor meteo neprielnice salvatorii au ajuns prea târziu. Inaki a decedat, iar Horia s-a îmbolnăvit.Viaţa la 7.000 de metri altitudine este limitată, şi oricât ai fi de antrenat pentru expediţii la o astfel de înălţime nu poţi rezista.

Cu ocazia festivalului din Spania, Horia s-a întâlnit şi cu familia lui Inaki, cu care a păstrat legătura. De asemenea, a discutat cu prieteni de acolo despre colaborări pentru proiecte viitoare în alpinismul de performanţă.

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a anunţat, marţi, în 2 martie, în cadrul unei conferinţe de presă,că urmează să plece în Himalaya, pe muntele Annapurna, înalt de 8.091 de metri, considerat cel mai dificil şi cel mai periculos, succesul însemnând a patra premieră naţională pe care o aduce României.

„Este cel mai periculos vârf himalaian. Trebuie să fii rapid, tehnic şi foarte atent. Acolo nivelul de oxigen este la o treime decât este în mediul nostru normal. Statistica arată că o treime din cei care urcă, îşi pierd viaţa la coborâre, pentru că sunt epuizaţi. Pentru mine provocarea înseamnă să fac ceva riscant, dar în condiţii de siguranţă. Am mai încercat de două ori acest vârf, dar m-am întors pentru că nu am vrut să-mi risc viaţa”, a spus Horia Colibăşanu.

Arhitectul şef al Timişoarei, Sorin Ciurariu, prieten cu Horia şi un susţinător al sporturilor şi al expediţiilor pe munte, a declarat, la rândul lui, că performanţa lui Horia Colibăşanu este importantă atât pentru oraş, dar mai ales pentru ţară. „Există o limită pâna la care omul obişnuit se poate încumeta să urce pe un munte, pâna la 5.000 de metri altitudine. Mai sus de atât sunt fenomene irepetabile chiar şi pentru cei care fac performanţă şi sunt alpinişti profesionişti. Acolo e o caramaderie de un alt nivel, faţă de cota zero. Tot ce face Horia sunt experienţe unice, iar performanţa lui pune Timişoara şi România pe harta cu repere în alpinism”, a spus Sorin Ciurariu.

Tot la conferinţa de presă a mai participat şi preşedintele Clubului Sportiv Alternative din Timişoara, Andrei Simu, care îl consideră pe Horia un simbol şi un promotor al alpinismului de altitudine. „Îl susţinem pe Horia în proiectele pe care le are. Pentru noi, pentru club, el este foarte important pentru că este un model pentru toţi ceilalţi şi îi încurajează pe sportivii de la club, dar şi pe cei care vor să încerce alpinismul, la diferite niveluri”, a spus Andrei Simu.

Horia Colibăşanu a plecat spre Annapurna în 12 martie, de pe aeroportul din Budapesta. Expediţia ar trebui să se încheie până în 1 iunie. Pentru această expediţie Horia Colibăşanu se pregăteşte din noiembrie 2009 şi face zilnic antrenamente la bazinul de înot al Universităţii Politehnica din Timişoara, pe stadionul echipei FC Timişoara sau în cinci săli de fitness din oraş.

Costul expediţiei se ridică la aproape 24.000 de euro, cei mai mulţi bani fiind alocaţi de Primăria Slatina, oraş în care Horia a copilărit. De asemenea, i-au mai aprobat finanţare şi sponsorii mai vechi.

La expediţia din acest an participă şi alpiniştii din Polonia, Piotr Pustelnik, Kinga Baranowska şi din Slovacia, Peter Hamor.

Horia Colibăşanu a spus că dedică această expediţie prietenului său spaniol Inaki Ochoa de Olza cel cu care a mai încercat să urce pe Annapurna în 2007 şi în 2008, ultima expediţie fiindu-i fatală alpinistului din Spania, care a făcut un atac cerebral şi a decedat. Expediţia de atunci a făcut subiectul unui documentar care va fi prezentat la un festival de film documentar şi de acţiune care are loc la sfârşitul acestei săptămâni, în Spania, unde Horia Colibăşanu este invitat special.

Ignorand prognozele meteo nefavorabile,Horia impreuna cu un prieten,Dubina Dragos,au organizat si sustinut in perioada 25-28 februarie un stagiu de initiere in ture de iarna,in Retezat,la cabana Gentiana,la care au participat 12 elevi.

Fiind un curs de introducere in ture de iarna si nu de alpinism, s-a pus accentul pe trekking in conditii de iarna si pe rezolvarea problemelor ce pot aparea intr-o astfel de tura,temele principale fiind:
-organizarea unei ture de iarna: prognoza meteo, alegerea traseului, echipamentul necesar;
-cunoasterea si utilizarea echipamentului specific turelor de iarna: piolet, coltari, cuie de gheata;
-orientarea pe timp de iarna: cu gps-ul / busola si harta, tinand cont de teren si starea zapezii;
-notiuni de baza despre avalanse si evaluarea gradului de risc;
-parcurgerea asigurata a zonelor expuse: tipuri de asigurari (folosirea semicorzilor, buclelor, dispozitivelor de coborat/filat)
-camparea iarna: instalarea cortului, bivuacului
-notiuni elementare de fitness si dozarea efortului pe munte

Intr-una din aceste zile am inclus si un traseu mai serios cu unele portiuni tehnice:s-a urcat pe Bucura 2,apoi s-a mers pe creasta, pesteVf Retezat pana in Saua Lolaia si apoi Valea Pietrele..tura a durat 11 ore.In ultima zi,timpul fiind foarte scurt, deoarace era ziua plecarii, s-au amenajat 2 ateliere:rapel si catarare pe gheata.

Timpul a fost scurt, dar s-a profitat de fiecare zi pentru a invata cate ceva,vremea nu a fost atat de rea pe cat se preconiza,iar participantii au fost foarte incantati de diversitatea activitatilor din tura.

Salut,

suntem inca in Kathmandu si desi chiar imi doresc sa vin acasa,deocamdata nu voi putea,pentru ca familia si in special mama lui inaki vrea foarte mult sa ne intalneasca ,pe nancy,uleli si pe mine.asa ca deja am renuntat la biletul de intoarcere si speram ca astazi sau maine sa gasim bilete pt a ajunge la pamplona.
inca nu am reusit sa scriu intreaga poveste ,desi deja 5-6 ore am tot spus-o ,pentru raportul lui serguey bogomulov si pentru miss hawley.inca vreau sa scriu,pt cine mai are rabdare.
as vrea totusi sa multumesc in primul rand catorva persoane ale caror eforturi au fost intense,si carora pana acum nimeni nu le-a multumit ,desi poate au facut cel putin la fel de mult ca si cei din echipa de salvare.
este vorba de pilotul de elicopter valeri,care a riscat enorm sa aterizeze in camp 2,si sa zboare pe ceata,nima nuru sherpa,seful cho-oyu trekkking,care a tras din greu sa gaseasca oameni pt echipa de salvare,mihaela simu,andrei si dan,care au stat ,prin telefon,aproape de mine in acele trei zile ,cu sfaturi medicale si nu numai.
ceilalti,romanii alex gavan si mihnea radulescu,care au venit in primul moment sa ajute ,doctorul polonez robert,caruia ii datorez faptul ca nu am ulcer si nu am ajuns la spital,nancy care stat tot timpul ,zi si noapte cu radioul in ana pt a realiza legatura intre echipele cate nu se auzeau din diverse zone ale muntelui,migma si pemba,bucatarii nostrii care au fugit efectiv 2 ore cu medicamentele in tabara elvetiana,don,serguey si denis ,care au venit primii in zona cu elicopterul,alexey care cu edem pulmonar s-a oprit in camp 2 si dupa un pic de odihna a inceput sa urce din nou ,simon anthamaten care m-a asteptat in camp 3 si inclusiv m-a ajutat sa imi desfac coltarii vazand ca nu sunt in stare,si terminand cu ueli steck care ,prin eforturile incredibile de a ajunge sus,prin zapada imensa,pe un perete interminabil, mai mult ca probabil ca mi-a salvat viata.fara el,nu as fi coborat in acea zi ,iar urmatoarea,sansele ar fi fost extrem de mici.
tuturor le multumesc,si sper sa ne revedem cat de curand

Salut,
acum am juns in pokara si cautand ceva sa mancam am ajuns la un internet
nu am mai apucat sa citesc ce s-a mai scris ,telefonul ramanandu-mi in t4,fiind adus mai tarziu de ueli.
nu pot scrie prea mult,dar pot spune ca nu am ajuns la spital,ci la politie unde trebuie sa dam declaratii impreuna cu seguey si nancy.
vreau sa multumesc tuturor celor care au tras din greu la aceasta intamplare nfericita ,cat si celor ce ne-au sustinut prin mesajele si gandurile lor.
voi detalia mai tarziu,pt cei ce mai au inca rabdare,,cand politia si ofiterii de legatura ne vor lasa in pace.
numai bina,horia

Conform ultimelor informatii Horia este astazi in tabara de baza, se simte bine, nu este in spital si asteapta intoarcerea celor plecati in operatiunea de salvare a lor.
Horia multumeste tuturor celor ce si-au oferit ajutorul si au fost aproape cu gandul lor in toate aceste zile.

AZI DIMINEATA INAKI S-A STINS DIN VIATA, CAND UN EDEM PULMONAR S-A ADAUGAT, AGRAVAND SI MAI MULT STAREA SA. DIN INFORMATIILE PE CARE LE AVEM HORIA A FOST TRANSPORTAT CU ELICOPTERUL PENTRU A PRIMI INGRIJIRI MEDICALE. IN ACEST MOMENT UELI SE AFLA IN CAMP 4, IAR DENIS VA INCERCA SA-L SPRIJINE LA COBORARE DIN TABARA 4. CEILALTI MEMBRI AI ECHIPELOR DE SALVARE ICEARCA SA COBOARE, DAR VREMEA ESTE DESTUL DE NEFAVORABILA CU, SE PARE, MULTA CEATA. SPERAM CA TOTI CEI IMPLICATI IN ACEASTA CURAJOASA SI RISCANTA ACTIUNE SE VOR INTOARCE CU BINE LA BASE CAMP. PENTRU CEI CARE DOREC MAI MULTE DETALII LE RECOMANDAM www.mounteverest.net SAU www.diariodenavarra.es. "Lho Gyelo" ZEII AU CASTIGAT, SPUN LOCALNICII DIN NEPAL. DAR INAKI VA RAMANE IN MEMORIA OAMENILOR SI A IUBITORILOR ALPINISMULUI DIN LUMEA INTREAGA.

In spite off all efforts, Ińaki couldn’t make it. Further pulmonary complications had worsened up his state, until he passed away at 12.30 pm, local time. Ueli Steck was with the sick Spaniard, trying to reanimate him until the end. Denis Urubko, on a desperate attempt against exhaustion and loads of fresh snow, was four hours away from C4.

Since he fell suddenly ill in C4, Ińaki has never been alone. His mate Horia Colibasanu kept him alive until Swiss Ueli Steck, who had abandoned his previous plans to open a new route on Anna and jumped to the rescue instead, reached the tent and took charge of taking care of the sick climber. In addition, two further back-up rescue teams were already in place.

Rescuers’ whereabouts

Right now, priorities turn to those who are on the mountain. Denis is still on his way up to help and support Ueli. The Kazakh had stormed up from C2 at 2:00 am today, decided to reach Ińaki as soon as possible in spite of loads of snow on the route. Alexey Bolotov (who had refused to go back down to BC and instead started up again loaded with O2 canisters for Ińaki) and Don Bowie have retreated to C3, where they will wait for Denis and Ueli. (Story edited at 6:30 am according to later reports from the rescue coordination team in Spain, it is unclear whether Denis may be currently in C3, hoping to reach C4 tomorrow. Snow if falling heavily on the upper slopes of the mountain.)

Russian Serguey Bogomolov and Polish Doctor Robert Szymczak are wating for the four of them in C2. The third rescue team comprising Romanian Alex Gavan and Minhea Radulescu, together with a group of Sherpas, who might had departed BC earlier this morning, shall be on their way back down or already in BC.

Conditions on the mountain are currently rather rough. In addition to excess of snow, Bogomolov noted on his latest call today that the south face of Annapurna is wrapped in a thick fog, and visibility is poor. Later reports from the rescuers speak of snow falling on the upper sections.

Lho Gyelo, Ińaki

There’s much to say about these men’s behaviour, about their sense of comradeship, their sacrifice and courage. There’s also much to say about the outspoken, ingenious, smart and strong Ińaki. All that will be included in another story – to be posted after the rescuers are safely back, and feelings settle down. However, on a previous dispatch posted some days ago on his website, Ińaki mentioned the Tibetan nomads, who cry at the wind each time they reach a summit or cross a mountain pass: “Lho Gyelo”- the Gods have won. And so it has happened. We shall miss you Ińaki.

Astazi in jurul pranzului, dupa o absenta de comunicatie de o zi au venit ultimele vesti despre starea echipei de pe Annapurna. Inaki este in tabara 4, constient dar in imposibilitate de a se deplasa. Horia este OK si are grija de Inaki sustinandu-l cu mancare si lichide. Alexei a coborat si el si fiind suspect de edem pulmonar a continuat coborarea spre tabara 3. Cei doi elvetieni, Ueli Steck si Simon Anthamatten sunt in tabara 3 si s-au oprit din cauza vremii, dar spera sa ajunga cat mai repde la Horia si Inaki, cu medicamente pentru Inaki. In apropiere de BC a aterizat si un elicopter cu Serguey Bogumolov, Denis Urubko si Don Bowie, care spera si ei la cateva ore de vreme buna pentru a fi transportati cat de sus merge cu elicopterul si a forma a doua echipa de support pentru baieti.

Horia si Inaki sunt momentan in coborare in preajma taberei 4. Tentativa de a atinge varful a esuat pe traverseul dintre East Summit si Main Summit, ei neavand corzi destule pentru a asigura toata traversarea care s-a dovedit mai expusa decat au preconizat. Atat Inaki cat si Horia au suferit degeraturi minore si acesta a fost un motiv in plus sa nu forteze atingerea varfului cu orice pret. Alexei a ales sa continue si dat fiind ca cei doi sunt in coborare momentan nu stiu nimica despre el, nefiind in raza lor vizuala.

Prin telefon Horia a anuntat ca se afla impreuna cu Inaki si Alexei la 7800m unde au amenajat tabara 5 si vremea e buna. Ruta pana pe east summit 8020m e pregatita cu corzi fixe si el estima ca in 5 ore ar trebui sa ajunga pe main summit. Vremea se anunta si in continuare favorabila asa ca, sa le tinem pumnii pentru maine.

Horia, Inaki si Alexei Bolotov se aflau ieri in tabara 2 situata la 6200m intr-o noua tentativa de a atinge varful. Planul de ascensiune ar fi azi in tabara 3, la 6900m, sambata la 7400m iar duminica la 7900m, luni urmand varful

Sursa : site-ul lui Inaki

Completare: Intr-o convorbire cu Horia la telefon am afalt ca cei 3 au ajuns in tabara 3 si au instalat corturile intr-o crevasa, pe o platforma sapata in interiorul crevasei pentru a fi protejati de spin-drift(zapada adusa de sus de catre vant).

1. A se citi si parerea lui Inaki, de pe site-ul lui.
2. Din pacate, ieri a trebuit sa renuntam la o incercare de a atinge varful. Zapada din timpul noptii si temperatura prea ridicata a facut ca la primele raze ale soarelui, zapada sa porneasca in suvoaie la vale, pe toate rutele. Incercand sa avansam pe portiunea initiala a rutei lui Humar, a trebuit sa ne ferim de unul din suvoaiele ce porneau si am decis sa ne retragem, in urmatoarele 5 minute fiind inapoi pe ghetar, in siguranta.
Aceasta incercare, in mod evident a fost sortita esecului, dar, daca am fi urcat peretele cu trei zile in urma, in conditii mult mai bune, nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat. Cat despre aberatiile de pe site-ul lui Don, suntem muti de uimire!! Ar fi prima oara in istoria alpinismului himalayan cand niste tipi dintr-un birou din Berna iti spun daca e bine sau nu sa urci pe munte. E ca si cum te duci la spital si portarul ti-ar spune ca e indicat sa te operezi!! Echipa de la Meteotest (care de altfel sunt niste tipi super de treaba, pe unul din ei, Mario, cunoscanu-l personal) ne transmite doar conditiile meteo si interpretarea lor asupra diverselor variatii. Cu toate acestea, noi cerem si primim si meteorogramele(graficele despre umiditate, viteza vantului si cantitatea de precipitatii, pentru diferite altitudini), pt a putea face propriile noastre interpretari. Aici conditiile locale se schimba la fiecare ora si noi si numai noi putem decide daca e cazul sa urcam sau nu. Cat despre cele trei opinii separate pe care Don pretinde ca au existat, cred ca faptul ca eu si Inaki lucram inca impreuna spune totul despre cate opinii au fost si in ce directie Inaki vroia sa mearga, in sus sau in jos!!

Horia Colibasanu

Horia si Inaki au plecat de dimineata si sunt acum in Tabara 2. Planul de ascensiune este maine la Tabara 3, vineri pe roc noir si sambata varful. Informatiile au venit telefonic de la Horia direct din T2. Sa le tinem pumnii si sa fie vreme buna !

Din nou in afurisita de tabara de baza. Afurisita nu pentru ca nu ar fi placut sa stai aici, nu pentru ca Migma si Bahadur nu ar face o mancare excelenta si nu pentru ca as vrea neaparat"acasa", ca si copiii la prima tabara. Afurisita pentru ca acum ar fi trebuit sa fim in drumul spre varf, si nu vremea a fost cea care ne-a intors din drum... dar sa o iau de la capat cu povestirea...
Desi pe 2 mai a nins destul de mult, pe 3 nu a nins deloc, asa ca seara, impreuna cu Inaki hotaram sa plecam spre varf, echipa rusilor fiind deja in tabara 3 la 6800m. Totusi Don nu vrea nicicum sa vina, argumentand despre prognoze, vremea care va fi mai buna si tot felul... dupa o ora de discutii in contradictoriu, punem problema simplu: vii sau nu, noi plecam, e dreptul tau sa ramai in base camp cand toata lumea e pe munte. Simplu ca buna ziua. Spre surpriza noastra, dimineata la 4 Don apare la micul dejun, parand ca vrea sa vina cu noi. Si vine, nu fara a ne face sa il asteptam o jumatate de ora sa isi adune catrafusele. Plecam cu o senzatie destul de ciudata, fara a vorbi prea mult intre noi. Doar cu Inaki mai schimbam cateva cuvinte. E optimist. Imi spune: "Horia, this time we'll summit" incerc sa sper si eu, sa ii impartasesc optimismul, desi ceva lipseste... nu am deloc acea senzatie ca vom merge pe varf, emotie pe care o simt atat de intens atunci cand totul e ok si lucrurile merg bine. Acea senzatie care pe K2 m-a facut sa imi dea lacrimile, si care te face nu sa speri ca vei ajunge pe varf, ci sa simti ca poti merge pana dincolo de varf... si inapoi.
Date fiind lucrurile, ne miscam rapid si doar in 6.30h ajungem in t2. Abia ajunsi sus, Don vine sa ne intinda mana si sa isi ceara scuze pentru comportamentul de cu o seara inainte... incepe sa ninga usor, ne bagam in cort si asteptam sa treaca dupamiaza topind zapada, facand mancare sau tinand legatura prin radio cu rusii. Echipa lor a fixat 400m de coarda fixa!! si acum sunt din nou in cort in t3, la 6800m. Par obositi si noaptea nu le va fi usoara datorita zapezii proaspete ce se va acumula continuu pe cortul aflat in mijlocul peretelui. Dar totusi sunt hotarati sa continue a doua zi spre varf!!
Dimineata ne trezim si dupa ce Don reuseste sa prepare cel mai lent mic dejun din istoria expeditiilor himalayene, ne explica relaxat ca nu are de gand sa urce, ci vrea sa coboare in bc. Motivul - crede ca peste doua saptamani, vremea va fi si mai buna!! Dupa o ora de parlamentari inutile, ne dam seama ca nu putem sa plecam in sus doar eu si Inaki, pt ca din t2 spre tabara de baza ruta e presarata de crevase si orice i s-ar intampla lui Don, ar fi responsabilitatea noastra. Asa ca, pe vreme buna, uitandu-ne peste umar la echipa lui Alexei ce avanseaza incet dar sigur spre roc noir, punctul cheie al rutei, coboram inghitindu-ne vorbele de duh. Doar Don se enerveaza cand mie, in criza de idei si cautand disperat o cale de a nu renuta, ii propun lui Inaki sa il ducem pe Don 1000m mai jos, pana unde se termina crevasele si sa ne intoarcem. Desi ideea nu e geniala si oboseala acumulata face sa merite sa mergem pana in bc sa ne odihnim 2 zile, totusi, nu Inaki apuca sa o conteste!! Don face scandal, tipand la mine si spunandu-mi ca sa nici nu ne gindim sa il lasam acolo, si ca daca vrem el acum merge in sus. Un schimb de priviri cu Inaki e suficient, nu avem de gand sa caram dpa noi spre varf un copil rasfatat. Si cu atat mai putin sa devenim responsabili pentru prostiile pe care le poate face... asa ca ne indreptam spre tabara de baza.
Ajunsi aici, dupa o sedinta scurta hotaram ca nu vrem sa plecam acasa, varianta1, si nici sa mai riscam sa mergem taras cu un copil rasfatat si obisnuit sa faca numai ce vrea el dupa noi, varianta 2. asa ca in unanimitate de doi hotaram excluderea lui Don din echipa.

Horia Colibasanu

Plecand pentru ultima oara(speram noi)spre taberele superioare inainte de incercarea finala de a atinge varful, am avut surpriza de a vedea ca aici nu intodeauna esti ceea ce vrei sa fi, oricat de mult ti-ai dori... si desi eu inca aveam impresia ca sunt alpinist, zilele ce au urmat aveau sa imi dea clar de inteles ca aici esti de fiecare data nu ceea ce vrei ci ceea ce trebuie, sau pe scurt ceea ce este nevoie, dupa caz: bucatar, curier, secretara, lucrator la drumuri cu lopata de zapada, interpret, radiotelefonist, doctor, vedeta radio sau "psihologul va raspunde". Trecand la meserii calificate spre specificul himalayan, am experimentat, unele din cele mai interesante meserii de aici: porter, sherpa si alpinist.
Acum cateva zile, plecand din tabara de baza, cu rucsaci de 20Kg, observam ca prietenul nostru Don arata ca si fiert, cu o figura ca scoasa din oala de presiune. Avand febra, il presam sa se intoarca in base camp, la altitudine sansele de vindecare fiind 0. Asa ca luam in carca tot ce putem si dupa o zi istovitoare de 9 ore de urcat cu bolovanii de rucsaci in spate, ajungem franti in tabara 2, cu 2000m altitudine urcata si peste 10 km pe ghetar. Din fericire, ziua de porteri luase sfarsit. Cineva trebuia sa faca si asta, asa e cand nu iti place scoala:)
A doua zi dimineata, dupa o noapte friguroasa si dormita pe bucati, scoatem din rucsaci corzile fixe aduse cu greu si pornim, la 6.00 spre perete. Soarele inca nu lumineaza ghetarul, si desi mergem legati in coarda, crevasele nu ne prea intereseaza, atat timp cat mainile si mai ales picioarele ne sunt bocna. Asteptam cu nerabdare primele raze de soare si incepem munca de sherpa: fixatul corzilor. Reusim fara prea mult efort sa itindem si ancoram in suruburi de gheata si ancore de zapada cei 400m de coarda fixa, la final se innoreaza si un vant rece incepe sa bata. Asigurandu-l pe Inaki pe ultima lungime, nu am cum sa ma imbrac fara a-i pune viata in pericol, decat peste 10 minute cand regrupeaza, fixand ultima ancora de zapada. Deja tremur din tot corpul si desi imbracat, pe coborare nu reusesc sa ma incalzesc prea mult. Asa ca ma voi intoarce in cortul din tabara 2 cu febra, nu inainte de a cadea pe jumatate intr-o crevasa, din care reusesc sa ies cu ajutorul corzii legate de Inaki, dar si a tehnicii 4x4. Inaki, destul de obosit, pare sa nu se sinchiseasca, nici nu se opreste, iar in cort la intrebarea - ai vazut ca am cazut in crevasa? imi raspunde amuzat - no, but i saw you getting out....like a dog:)
Dupa cateva ore de ceaiuri fierbinti si tremurat in sacul de dormit, febra imi trece. Nu mai avem ancore de zapada si Inaki ma intreaba daca vreau sa coboram a doua zi in b.c. Nu prea vreau pt ca fiecare zi in plus inseamna aclimatizare, si fiecare efort acum va scadea din efortul de a ajunge pe vf. Asa ca dimineata ne gaseste un pic mai lenesi decat ziua precedenta, asteptand ora 8 ca soarele sa lumineze cortul. Diferenta de confort e evidenta si, plini de energie solara si avant, pornim sa incercam o noua varianta de ruta, paralela cu creasta. Este o vreme excelenta fara nici pic de nori, iar placerea de a urca ne face sa ne dam seama de ce ne dorim sa fim alpinisti. Ruta aleasa este excelenta, ne miscam rapid, fara corzi, cu coltari si 2 pioleti, in stil alpin. Avansam rapid pe suprafete scurte de stanca, gheata, dar mai ales zapada, schimband frecvent priza pe piolet in functie de suprafata parcursa. Depasim in 2 ore cota atinsa cu o zi in urma, primul serac si in inca 2 ore atingem cel mai inalt punct al ascensiunii, al 2-lea serac. Deja este ora 14.00 si hotaram ca in aceeasi zi vom cobora in BC, pt a ne odihni in asteptarea ascensiunii finale. Descataram destul de rapid, Inaki mult mai repede decat mine, experienta si exercitiul se vede usor(o iarna petrecuta 8 ore pe zi in coltari) si dupa o ora suntem jos, eu complet epuizat si abia mergand in urma efortului si concentrari de a nu face nici o greseala si a nu creste viteza de coborare spre limita acceleratiei gravitationale:)
Bineinteles ca pe drumul inapoi spre camp 2, la ultima crevasa, peretele de pe care sar se prabuseste si aterizez in partea opusa cu nasul in zapada. Inaki relaxat, intinde coarda in momentul in care ma ridic, si ma mai imprastie o data in zapada. Impiedicandu-ma in coltari cu picioarele ca macaroanele si sufocandu-ma datorita adrenalinei si efortului, ma ridic, nu fara regretul de a nu ma lasa tras cu coarda pana in tabara.
In tabara 2, 10 minute de odihna si o cana de ceai au un efect miraculos, sunt iarasi in forma si cele 6 ore de mers pana in tabara de baza nici nu le simt. Doar orientarea pe ghetar, in plin intuneric ne mai creeaza probleme, Inaki zicand ca daca reusim sa traversam ghetarul spre b.c pe intuneric "we are really good".
In b.c asteptam 3-4 zile sa ne odihnim, sa vina Don din taberele superioare (pt ca si el trebuie sa se aclimatizeze) si sa primim o prognoza de vreme buna pe minim 5 zile pentru a porni spre varf.
Ultimele noutati de acum cateva ore sun ca Alexei Bolotov a cazut 6m intr-o crevasa, fiind tinut in coarda de Dimitri Sinev. Partea buna e ca nu a patit nimic, partea neplacuta e ca e aceeasi crevasa in care am cazut si eu, iar datorita mie si lui Alexei s-au prabusit ultimele 2 poduri de gheata ce o traversau, ocolirea ei durand destul de mult. Iar despre a o traversa, Alexei nu a putut spune decat ca nu a putut sa vada nimic mai jos, decat un abis intunecat...
Deja 4 din echipa rusa au renuntat la expeditie. Avem tot respectul pt cineva care renunta barbateste, spunand ca mutele este prea dificil si periculos, lucruri deloc exagerate. Se pare ca nu trebuie sa fi profesionist pt a incerca un asemenea munte, dar trebuie sa fi dintr-o bucata pt a stii cand sa renunti, si mai ales sa o faci fatis, si nu tusind sau schiopatand, invocand pretexte si minciuni.
In final, se pare ca Alexei, probabil cel mai bun catarator himalayan la ora aceasta, vrea sa faca echipa cu noi trei, dat fiind ca suntem mai rapizi decat echipa rusa Dima-Alexander-Serguey. Duminica, ei impreuna cu Don, vor cobora si vom hotara cum ne vom organiza... probabil vom fi doua echipe de doi, eu facand din nou echipa cu my favourite babe, Inaki. Chiar daca eu nu mai sunt his favourite babe, locul fiindu-mi luat(IN BASE CAMP DOAR) de o canadianca blonduta si draguta, pe nume Nancy:))
Asteptand vremea buna, din base camp, la o maslina si un vin australian oferit de simpaticii Ilia, Dima si Arcadi, si dorind tuturor un Paste fericit,

Horia Colibasanu

Ieri am plecat din BC la 6 dimineata cu niste rucsaci de 20 kg in spate si am ajuns franti in tabara 2 la ora 3 dupa masa. Don s-a simtit rau, a facut febra si a trebuit sa se intoarca. Azi am asigurat o portiune din perete cam pana la 6500m; e multa zapada si gheata, dar pe alocuri mai sunt si portiuni de stanca. Urmand exemplul lui Don, ieri am picat si eu intr-o crevasa, dar nimic garv. Cu toate ca ne-am propus sa stam 3 zile in C2 pentru a ne aclimatiza si a echipa peretele, probabil vom fi obligati sa sa ne intoarcem maine, deoarece nu mai avem ancore de zapada, necesare pentru asigurarea peretelui. O alternativa ar fi sa o luam prin dreapta, pe ruta lui Humar care nu este asa de inclinata. Vom vedea maine.

Horia

Suntem din nou in base camp. Zilele trecute am reusit sa punem corzi fixe pana in tabara 2 si sa mai facem un drum, ducand un cort si o parte din corzile fixe necesare peretelui ce urmeaza. In labirintul de crevase, in cautarea rutei, Don a cazut in una din crevase, dar fiind legati in coarda, el fiind ultimul, nu s-a intamplat nimic grav, reusind sa iasa afara. Inaki a catarat incredibil 3 lungimi de coarda pe un culoar de zapada, gheata si lespezi acoperite cu zapada, reusind sa isi indoaie lama pioletului intr-o fisura ce l-a scos din necaz, ducandu-l la capatul portiunii tehnice, si mai apoi pana sus pe platforma de la baza peretelui.
Au fost doua zile de munca, fixat corzi si dus materiale, dar mai presus de toate a fost eliminata incertitudinea asupra modului in care se atinge baza peretelui, dat fiind ca ghetarul se modifica in fiecare an si informatiile despre ruta lui Humar nu erau folositoare. Desi la un moment dat Don intreba daca nu avem cum sa il sunam pe Tomasz Humar:), ne-am descurcat, in primul rand datorita experientei si hotararii lui Inaki, dar si a modului foarte bun in care echipa noastra de trei a functionat. Chiar daca nu am fost in situatia de a merge cap, in fiecare dimineata am fost curajos, iesind primul din sacul de dormit pt a prepara micul dejun. Asta din cauza ca celelalte mese le pregateau baietii, nemairamanandu-mi decat cea mai nesuferita masa a zilei:). Din punct de vedere termic:)
In final, astazi si maine ne vom odihni, iar poimaine intentionam sa plecam pt 4 zile in t2, sa fixam corzi pe zonele riscante ale peretelui, sa coboram apoi la odihna in bc si cu prima fereastra de vreme buna sa incercam ascensiunea.
Dorindu-va un w.end placut,
numai bine,

Horia

Astazi este zi de odihna. Am coborat din C1 pt ca maine va fi pouja, ceremonia religioasa budista, prin care spiritele muntelui sun rugate a ne primi, si proteja. In special rusii au tinut neaparat sa o facem cat mai repede, desi nici mie si lui Inaki nu ne era indiferent. Doar Don nu prea pune pret pe treaba asta, motiv pt care azi de dimineata a plecat in tabara 1.
Zilele trecute s-au petrecut urmatoarele: pe 10 aprilie am urcat in tabara 1, plecand impreuna cu rusii. Dat fiind ca unii se simteau neaclimatizati, iar echipa Dima-Alexander, vechii mei prieteni de pe Dhaulagiri, erau obositi, am ajuns singur in T1, si dupa 5 ore de batut urme in zapada proaspata, am ajuns acolo, si am dormit. Pe 11 au ajuns in tabara Dima, Alexander si Inaki. Nemaifiind foarte mult timp, am reusit sa avansam 2 ore si sa facem un nou depozit de corzi si materiale la marginea ghetarului, furtuna obisnuita de dupa-amiaza obligandu-ne sa ne intoarcem. Pe 12, Dima si Alexander au coborat spre BC iar Inaki si cu mine am plecat spre T2, incercand sa deschidem ruta. Dupa 4 ore de mers legati in coarda pe ghetarul nu foarte crevasat, pe o caldura infernala, am ajuns la baza peretelui. Cateva avalanse venite de pe perete s-au oprit destul de departe de ruta noastra. Ultima ora am petrecut-o intr-un labirint de seracuri si crevase, incercand sa gasim un drum spre platforma de la baza peretelui unde vrem sa asezam tabara 2. Cu 300m mai sus platforma este asezata in varful unei stanci sub forma de nas, deja numita "the nose". Ruta lui Humar se pare ca merge prin stanga stancii, dar acolo nu putem vedea nimic, deoarece singura sansa de a avansa pt noi a fost pe dreapta. Prin dreapta ruta pare destul de tehnica si expusa caderilor de seracuri. In cazul in care singura varianta va fi pe acolo, va trebui sa punem corzi fixe, catarand pe gheata, si mai mult ca sigur va fi cea mai dificila portiune a traseului din punct de vedere tehnic(the crux of the route-cum zice Inaki).
Dat fiind ca la ora 13 ceata s-a ridicat, a trebuit sa facem cale intoarsa, prin ninsoare si trasnete. La iesirea de pe ghetar am fost nevoit sa abandonez ancorele de zapada, pe motiv ca imi bazaiau pe rucsac datorita electricitatii statice. Oricum aici am descoperit ca sunt lucruri mai stresante decat avalansele, si anume trasnetele... aici pe furtuna poti merge lejer fara lanterna, fulgerele lumineaza cate 5-6 secunde. Ajunsi in cort, in T1, incercand sa imi pornesc telefonul, Inaki ma ia direct in suturi-uitasem ca nu e chiar indicat sa pornesti telefonul cand trasneste in jur si atmosfera e plina de electricitate...
Dupa o ora, furtuna se potoleste si aflam prin radio din BC ca se discuta mutatrea taberei de baza... Dorind sa avem un cuvant in discutie, in 2 ore suntem jos si reusim sa ii convingem sa nu o mai mute pe partea opusa a ghetarului, unde este umbra si frig...
De maine dupa pouja, vom incerca sa mutam T1 cu o ora mai sus si apoi dis de dimineata, pt a evita caldura si sa reusim sa ajungem pana pe platforma si sa stabilim tabara 2.

toate cele bune,

Horia

Ninsoarea s-a oprit si deja zapada a inceput sa se stabilizeza. Pe de alta parte rusii au venit astazi si spre surpriza mea, maine vor deja sa mergem in Camp 1, asa ca, la ora 8, voi fi ghidul lor peste ghetar. Inaki va veni si el un pic mai tarziu(dupa 3-4 ore), vom dormi acolo si daca vremea se va mentine, vom incerca sa deschidem ruta pana la baza peretelui. Si pentru a evita intrebarile viitoare, in rucsac o sa am mancare de altitudine, bocancii de altitudine si pufoaica, o coarda de 30m/8mm si sacul de dormit..:)
numai bine pana luni,

Horia Colibasanu.

Deja a trecut mai mult de o saptamana de cand aici ninge zilnic. In fiecare zi am incercat sa facem putina miscare. In cel mai rau caz, atunci cand pantele din jurul taberei erau incarcate cu zapada, am dat la lopata cate 3-4m cubi de zapada... tot mai bine decat sa stam sa ne uitam cum ninge...
Acum e 19, ora cinei. Aici nu prea primim deloc ciorba de burta. Primim in schimb garlic soup - adica supa de usturoi. Destul de buna si eficienta impotriva racelii care ne-a cam prins pe toti. Felul doi primim dhal bat. Mancarea traditionala aici, servita intr-o tava cu 4 compartimente. Primul si cel mai mare contine orez fiert-bhat. Al doilea are o caserola cu sos de linte-dhal, care se toarna peste orez. Alte doua compartimente contin un fel de tocana de legume bine condimentata si pikel-un condiment ce nu prea stim ce contine, se pare ca mango la baza, ceva otet si o tona de condimente. Toate nepali style, adica' spicy like hell'. Iar de baut, traditional, o cana de apa fierbinte. Dupa lupta cu jumatate din portie, cer apa rece si finalizez restul de orez necontaminat de condimente cu gemul cu aspect de plastic prezent non-stop pe masa... se poate si mai rau, la altitudine voi visa sa pot manca un sfert din ce mananc aici.
In rest, as vrea sa spun ca, desi vremea e rea, ne simtim bine si suntem optimisti. Doar ca optimismul s-a spulberat incet cu fiecare zi in care a nins consecutiv, ramanand doar rutina de a astepta vremea buna, in cazul unora sau indarjirea de a nu se lasa cuprinsi de ideile defetiste, in cazul altora.
Cat despre simtitul bine, Inaki este gripat cobza, cu paracetamoale si vitamine dupa el, Don cu febra si stat in pat, iar eu, intre ei deocamdata nevirusat, doar usor racit, sperand sa fiu ok cand ei se vor vindeca si vremea buna va veni.
Pana una alta ramanem cu cartile si cu statisticile despre Annapurna. Urcat de aprox 100 oameni, dar numai de 5, in trei expeditii, pe ruta noastra - the east ridge. O buna parte din cei ce au urcat pe ruta aceasta, incluzand-ul pe Thomaz Humar, Gerzy Kukuczka sau Arthur Hajzer nu au ajuns pe varf, oprindu-se pe east summit, inainte de peretele ce opreste inaintarea spre middle summit si apoi in final, main summit, adevaratul varf, unicul loc in care muntele coboara in toate directiile, si poti spune ca esti pe varf. Iar problema principala a acestei rute, creasta tehnica de 7 km, inca imi va da emotii cat timp o voi avea inaintea ochilor din tabara de baza. 3 zile in care schimbarea vremii va transforma o ruta tehnica la altitudine intr-o adevarata aventura, poate chiar pe fata cealalta a muntelui, in caz de retragere in extremis. Caz in care, probabil va fi ca si in cazul primilor ce au catarat acreasta ruta, Erhart Lorethan si Norbert Joos, in 1984. Obligati sa se retraga pe cealalta fata, nordica, a muntelui, Erhart declara la final ca au fost tot timpul trei: 'Norbert, me and the fear' - Norbert, eu si frica.
Asteptand zile senine ,

Horia Colibasanu.

Suntem aici deja de o saptamana. Aprilie este aproape, dar deja am reusit 2 drumuri in Camp 1, la 5000m, ducand peste un km de corzi fixe, corturi, si reusind sa asiguram cu corzi fixe 'the grass travers' acum botezata 'mixed salad travers' probabil din cauza celor 150m de corzi fixe made in coreea.

Deocamdata ninge, facandu-ne sa realizam ca sezonul de ascensiune nu a venit inca, si mai avem de asteptat. Oricum, aclimatizarea inca se realizeaza si aici la 4200, iar in afara de timpul petrecut cu studierea rutei, pregatirea echipamentului sau incercarile de a depana diverse echipamente care nu functioneaza, atmosfera aici este mai vioaie decat in alte expeditii, datorita faptului ca aici zilnic apar alti trekkeri, din alta tara, toti prietenosi si cu chef de vorba, asa ca discutiile variaza de la independenta Quebecului la magazinele de sport din Andorra.

Una dintre cele mai interesante intamlpari a fost legata de povestile lui Don despre ascensiunea pe K2, anul trecut. In camp 4, dupa atingerea varfului, dimineata incercand sa plece spre BC, constata ca nu mai are coltari. Cineva ii luase de sub supratenta, chiar de sub nasul lui. Incearca sa coboare fara coltari, iar in apropierea taberei 3 aluneca 70m si se opreste pe un prag stancos, rupandu-si piciorul stang. Incearca in continuare sa coboare, pe corzile fixe, prin furtuna, si ajunge la o portiune de traverseu fara corzi fixe. Acolo sta 2 ore, rugandu-i pe cei ce coborau sa ii taie de mai sus o bucata din nenumaratele corzi fixe vechi, 10-15m care ar fi facut diferenta intre viata si moarte. Este refuzat metodic iar in momentul in care se apropie noaptea, se agata de unul din ultimii serpasi care treceau, cerandu-i sa il ajute. Acesta furios, il refuza si impreuna cu ceilalti doi colegi serpasi si clienta coreeana, literalmente trec peste Don, agatat in capatul corzii fixe. In final risca totul si face traverseul de 45 grade doar in pioleti,cu picioarele atarnand, pierde unul din pioleti dar ajunge la coarda fixa. Doarme in tabara 2 si reuseste sa coboare urmatoarea zi pana la baza muntelui, unde o echipa de adevarati alpinisti, vin cu o targa sa il duca in tabara de baza, rusi, cehi, americani + Ralf si Gerlinde Kaltenbrunner. Apoi elicoter, spital si viata merge inainte. Dar totusi de ce serpasii nu l-au ajutat? Se pare ca erau si ei terminati, pt ca ascensiunea clientei lor coreene s-a realizat cu nenumarate butelii de oxigen, robinetul regulatorului dat la maxim ca pt altitudinea de 5000m, cu 2 serpasi tragand de coarda in sus si unul impingand din spate. Iar intoarcerea cu clienta lasata in coarda in jos, pe spate si cu ambele maini in aer.... iar acum ghiciti cine apare aici, in Annapurna BC, la doar o zi dupa ce am aflat intreaga poveste? si inca cu tupeul de a-l intreba pe Don daca piciorul ii este ok!!! si cu si mai marele tupeu de a-i spune ca l-a ajutat pe Don, dandu-i un cutit partenerului lui Don, de fapt un tip care nu avea nimic de a face cu Don... dat fiind ca a vrut si o poza cu noi, pt a fi toti cei 4 "K2 summiters" ... Don abia s-a abtinut sa nu ii traga vre-o doua. Totusi la insistentele mele, a acceptat sa faca o poza, numai pt motivul de a ilustra aceasta poveste, ce spune destul de multe despre felul cum pot fi urcati acesti munti. Sau, dupa cum spunea Inaki "the way they can ripe this beautiful mountains".

Intodeauna se pare ca vor exista oameni care vor crede ca banii justifica incompetenta, si ca viata celorlalti nu valoreaza mai nimic comparativ cu a lor. Si ca varful atins cu serpasi morti incercand sa-i puna pe varf are vre-o valoare.
Oricum asiaticii nu prea dau multe parale pe viata serpasilor, sunt un fel de consumabile. Don a fost de fata si il si cunoaste pe serpasul care a fost salvat in 2003 in expeditia romaneasca pe everest, datorita faptului ca liderul expeditiei, David Neacsu a adus si un gamov bag, un sac de presurizare, in care a fost presurizat nefericitul aflat in coma. 1000$ pt o viata de om. Acum cu noi aici este Amar, unul din cei doi serpasi ce au mers cu Thomaz Humar pana la baza peretelui. El ne va ajuta sa gasim ruta, daca morfologia ghetarului nu s-a schimbat foarte mult. Printre altele va trebui sa trecem o cascada de gheata. Eu cel putin, abia astept, dat fiind ca am probabil cei mai buni pioleti din intreaga echipa, grivel matrix light, cea mai buna optiune pt ceea ce avem de facut aici - gheata,zapada si creasta. La coltari sunt la egalitate cu Inaki-grivel g14. Toate datorate d-lui Lajos, de la Atta-Grivel.

Sperand ca ziua de maine ne va aduce un cer senin si posibilitatea de a dormi in Camp 1 si a reusi sa avansam poimaine pana la 6000m, la baza peretelui,
toate cele bune,

Horia Colibasanu.

Dupa 3 zile de trekking, poteci incredibile, vai imense si rasaritul soarelui pe Dhaulagiri, am ajuns in tabara de baza. Echipa noastra este aici asemenea ursului impaiat din herculane, turistii isi fac poze cu noi, iar Inaki semneaza de zor pe rucsaci. Doi suedezi pe care i-am depasit de cateva ori pe traseu, ne-au spus ca s-au bucurat afland ca suntem alpinisti, pt ca ei deja ne poreclisera 'the supertrekkers'. E drept ca traseele de o ora si jumatate, le-am parcurs intre 30 si 45 minute. E super sa fi bine antrenat, si sa parcurgi o ruta de 4 ore si 700m diferenta de nivel fara sa suferi. Chiar nu regret nici unul din antrenamentele de acasa, facute uneori la limita epuizarii.

Deocamdacta, pana in 10 aprilie, cand vor veni rusii, vom fi doar 4. Inaki, eu si cei doi americani: Don(37 ) si Dan(36). Amandoi locuiesc in California. Don este alpinist si are la activ o ascensiune plina de peripetii, despre care voi povesti mai tarziu, si actiuni de salvare pe Broad Peak(polonezul Arthur Hajzer) si Annapurna(tibetanul Lotse). Este un tip deschis si simpatic, si spre usurarea mea si a lui Inaki, e compatibil cu simtul nostru latin al umorului.
Dan este cameraman, el nu va incerca sa ajunga pe varf, ci doar sa filmeze portiunea initiala a ascensiunii. Impreuna cu Don, au adus echipament de filmat, computere pt editare, baterii si celule solare mai multe decat tot ce avem noi la un loc, echipament mancare si haine. Aceasta si datorita unui contract cu NBC, care pe mine si Inaki ne face sa speram la 2 bilete spre California, pt a ne ridica oscarurile:). Desi glumim, documentarul lui Don despre ascensiunea pe K2, numit 'Shared Summits' este nominalizat la premiile Emmy, si peste o luna vom afla si daca a castigat la sectiunea film documentar.

Ieri am reusit sa ducem prima tura de echipament in tabara 1, la 5000m. 3 corturi, 600m de corzi fixe, butelii de gaz si binoclul necesar studierii rutei. Ruta aflata in ceata la momentul sosirii noastre la 5000m. Asa ca dupa aproape 5 ore de tras din greu, 10 km si 1000m diferenta de nivel, a trbuit sa ne intoarcem fara a vedea mai nimic. O ruta nu tocmai usoara, cu o panta de 500 m expusa caderilor de pietre si deja faimoasa 'grass travers', un traverseu expus, de 150 m pe panta de 45 grade, acoperita cu iarba inghetata. Desi poate parea amuzant, singurul loc absolut inabordabil fara coltari, unde o cadere este in mod sigur fatala. Asa ca maine suntem hotarati sa sacrificam 4 ore de munca, 200m de coarda fixa si 3 ancore de zapada pt a face aceasta portiune sigura.

Sperand ca vremea se va mentine buna si zilele ce urmeaza vom reusi sa incepem ascensiunea peretelui, din Annaputna BC,
toate cele bune,

Horia Colibasanu.

Intrebat de Miss Hawley (cronicarul expeditiilor himalayene si o autoritate in materie), cum se va numi expeditia noastra, Inaki ii raspunde: "The good, the bad and the ugly - Annapurna 1 South Face Expedition" ramanand de vazut care dintre noi va fi care, dintre mine, Inaki si Don Bowie, al treilea membru, canadian, al micii noastre expeditii. Oarecum interesant, Miss Hawley ne considera o expeditie in sine, restul de 6 rusi care vor veni dupa 6 aprilie fiind considerati o expeditie separata. Printre ei si Alexey Bolotov, unul din cei ce au realizat premiera pe Jannu West Ridge, premiata cu Pioletul de aur, ca cea mai buna performanta a anului. Iar prezenta lui aici ma face sa presimt ca nu va fi chiar o excursie.
In aceasta seara am stabilit o intalnire cu celebrul alpinist ceh Peter Hamor, cel care a realizat acum 2 ani ascensiunea varfului pe traseul pe care il vom urma si noi, cel mai probabil. Scopul principal este de a afla detalii despre portiunea dificila dintre varful estic si cel principal despre care voi stii mai multe maine, desi nu sunt sigur ca imi doresc sa stiu... vorba lui Romeo, ne descurcam noi cumva. Cu el vor fi si polonezii Piotr Moravski si Piotr Pustelnik, deja legende ale alpinismului in tara lor. Toti trei vor fi pe Annapurna, dar pe fata nord-vestica, incercand prima repetare a rutei cehe.
Dat fiind ca vom fi in apropiere, am hotarat impreuna cu Inaki sa facem o mica abatere de la traseu, urmand a ajunge mai apoi porterii din urma. Motivul: Poon Hill, o inaltime de unde apare una dintre cele mai frumoase panorame asupra Dhaulaghiri. Dat fiind ca banuiesc ce vom simti gandindu-ne ca am fost sus acolo anul trecut, daca nu ne incurajam noi apoi cine?

In final as vrea sa multumesc celor care au scris mesaje de incurajare, voi incerca sa raspund cum voi avea ocazia.
Si nu in ultimul rand as vrea sa multumesc sponsorilor, desi as putea sa ii consider deja prieteni buni, considerand cat de mult ma ajuta, cat de bine ne cunoastem si mai ales cinstit judecand, cat de putine beneficii financiare au de pe urma unei asemenea actiuni.

As vrea sa multumesc d-lui Dan Tomin de la Kathrein Romkatel, primul si cel mai vechi sustinator al expeditiilor mele, d-lui Gelu Crasnic de la Deltatel, d-lui Laios de la Atta-Grivel, responsabil de echipamentul de alpinism tehnic d-lui Silviu Vasilescu, de la Eunduro-Skoda-Rm.Valcea si Bogdan Constantinescu, Raluca Negulescu de la CISCO
As vrea sa le multumesc si sponsorilor de anul trecut la al caror ajutor nu am mai ajuns sa apelez, dar la care sper ca voi mai putea apela. De asemenea multumesc prietenilor mei si colegilor de la Alternative, in special Andrei Simu, Ioana Georgescu, Oana Osan, Nae Sain, Adi Valean si Calin Crainic & Alin Tanase(training partners) Justin + sotia + copilul, Rocas, Horia Visoiu, Radu Bucur, Marius Giura, Alin Popovici, Florin Jianu, Mugur si Ligia Popescu si toti care au facut ca aceasta expeditie sa devina posibila .
Si probabil ultimul dar cu siguranta nu cel din urma, cel care a facut diferenta intre a fi gata de a renunta si a fi aici bine antrenat si pregatit. Persoana care a scos din buzunar suma care a facut diferenta intre Annapurna si Moldoveanu, fara a cere in schimb decat o poza. O poza cu o punga, care probabil devine celebra, de pe toti 8-miarii pe care am fost, punga cu magazinul Himalaya. Cu voia dvs, David Neacsu.

Horia

Dupa o calatorie sprancenata, cu avioane ce ori plecau mai devreme cu o zi(din Bucuresti), ori erau anuntate ca intarzie si eram chemati la imbarcare in ultimul moment, fuguta cu bagajele prin aeroportul din Bahrein, problemele pareau sa nu se mai termine. Cu obisnuitul suprabagaj de 44kg in loc de 20, si nedorind a renunta la sunca si salamul de sibiu esentiale ascensiunii, a trebuit sa le zambesc din greu doamnelor ateniene de la olympic airways. Desi dupa o noapte de plimbare prin Atena si cazare in aeroport, numai de zambit nu mai imi ardea.
In final, am ajuns in Kathmandu unde rezervarea la hotel s-a pierdut in aerul caldut al orasului, pana la urma reusind sa pun capul pe perna si sa dorm 14 ore, pana la ora 2 dupa-amiaza, cand cei de la receptie au venit sa vada daca nu am patit ceva.
Azi m-am intalnit cu prietenul meu Inaki Ochoa de Olza si am reusit sa cumparam mancarea de altitudine si restul de echipament: corzi fixe 800 m, suruburi de gheata, pitoane, ancore de zapada, butelii de gaz si carabiniere. Printre altele, ne-am intalnit cu fostii colegi de expeditie din Annapurna si K2, Andrew Lock si Fernando Gonzales. Vom incerca in seara aceasta sa il intalnim pe Peter Hamor, polonezul ce a reusit in 2006 o ruta sudica pe Annapurna, pentru a-l intreba detalii despre portiunea tehnica dintre varfurile east si main Annapurna, pasul crucial al ascensiunii ce este imposibil de trecut fara ajutorul corzilor.

Horia

Miercuri seara la ora 21:05 Horia va ateriza la Bucuresti pe aeroportul Otopeni cu zborul de Moscova.

Pe 24 mai, baietii, Andrew Lock, Ivan Vallejo si Fernando Gonzales au ajuns pe varf, undeva in jurul orei 2-3. Noi, eu si Inaki, am hotarat sa incercam o ascensiune continua, de 24 ore, in cazul in care conditiile meteo si ale zapezii sunt suficient de bune pt a le permite celor trei sa atinga varful. Prin urmare la ora 16.00 am plecat spre varf. Prognoza meteo prevedea pt 24 si 25, ziua in care noi urma sa fim in zona cotei 8000, vant de 45 km/h, destul de puternic, dar cum prognozele fusesera de atatea ori eronate, iar pe 24 vantul a permis ascensiunea, a trebuit sa facem abstractie de ele. Astfel, la ora 18.00 ne gaseam in tabara 1. Acolo a inceput sa ninga destul de serios, reusind totusi sa continuam drumul prin ceata cu ajutorul gps-ului, pana in tabara 2, unde am ajuns la ora 20.30. Acolo am stat 1/2 h, am mancat putin, am baut apa si ne-am luat costumele de puf. Ceata disparuse si aparuse luna. Lungul drum pana in tabara 3 a fost probabil una dintre cele mai frumoase ascensiuni nocturne. Circul glaciar noaptea, fetele de gheata stralucind intr-o lumina incredibila si linistea intrerupta de sunetul coltarilor infipti in gheata au facut ca cele 4 ore pana in tabara 3 sa treaca neasteptat de usor. Exceptand ultima ora cand vantul puternic, sub forma de turbioane, a inceput sa bata din toate directiile, uneori fiind fortati sa ne oprim pt a putea respira... Un vant incredibil, care batea 20 sec din stanga, 30 din dreapta si apoi 5 minute din fata. In final, la ora 1 am ajuns in tabara 3, un timp f.bun pt o ascensiune de 2600m diferenta de nivel, si ne-am adapostit in cortul baietilor, aflati in acel moment in tabara 4.
In cort, mult mai placut decat afara,dar departe de senzatia de comfort si siguranta. La unele rafale mai puternice, vantul impingea peretele cortului atat de puternic, incat cu greu reuseam cu Inaki sa il sustinem cu spatele fara sa ne miste din loc... iar una din cele 3-4 caderi de serac din jumatatea de ora cat am stat acolo a fost atat de apropiata, incat rafala de vant ce a urmat aproape imediat, ne-a facut simultan(dupa cum imi marturisea Inaki mai tarziu)sa ne gandim ca suntem in calea ei, si acela era suflul avalansei... Cele cateva secunde de asteptare ne-au facut sa inghetam, desi costumele de puf erau garantate la -30... In cele din urma Inaki a zis ca nu avem sanse sa urcam in conditiile acelea si chiar daca reusim, vom avea degeraturi in mod sigur... iar mie de un singur lucru mi-e chiar teama... Prin urmare am hotarat sa cobaram, nu inainte de a-i cere lui Inaki a astepta 10-15 min pt a vedea daca nu cumva se opreste vantul... eu voiam sa ma mai odihnesc, vantul se putea opri, nu aveam ce pierde... ba chiar, mai tarziu vom afla ce mult aveam de castigat...
Am inceput coborarea prin furtuna, rapeland pe corzile fixe. Inaki isi pierduse 8-ul de rapel si carabiniera, i-am dat ultima carabiniera care o aveam si am purces la vale.
Dupa 40 de minute, am coborat 500m si vantul s-a linistit. Inaki era in fata cu o lungime sau 2 de coarda fixa, nu mai mult de 100m. Nu am apucat sa ma bucur prea mult de lipsa vantului, pt ca ne apropiam de locul cel mai periculos de pe intreaga ruta, acolo unde ruta cobora de pe creasta si ajungea intr-un con de avalansa a carui traversare dura minim o jumatate de ora... Era totusi 3 dimineata si totul era inghetat... destul de brutal, gandurile la faptul ca acum ar trebui sa fie mai safe, mi-au fost intrerupte de zgomotul clar de cadere de serac... urmat de avalansa ce parea sa nu se mai termine... Am apucat doar sa fug cu coarda in lateralul vaii, spre creasta, si sa ma gandesc la Inaki care era mai jos si deci mai expus. Am inceput sa tip, zapada care inca aluneca imi estompa strigatele, iar efortul de a fugi din calea zapezii ma facea sa ma sufoc... Dupa doua minute, la a treia strigare, am auzit un "yes, Horia??", care m-a zapacit de bucurie, in momenul in care deja ma gandeam la momentul cand voi gasi coarda fixa ingropata sub bolovanii de gheata. E inutil sa mai povestesc ca intalnirea cu Inaki a fost asemanatoare cu cea de la surprize surprize, cel putin din punct de vedere emotional, iar traversarea campului unde cazuse avalansa ne-a facut sa ne dam seama ca nu am fi avut nici o sansa... Blocuri de gheata de dimensiunea unui frigider mare, la 500 m de inceputul conului de avalansa.
Am continuat coborarea pana in t2, unde zorii m-au facut sa il conving pe Inaki sa ne continuam drumul, pana in tabara 1. Acolo, avand adidasi de schimb,urma sa trecem in tinuta sport-fitness, dar oboseala, frigul si imaginea superba a soarelui rasarind pe Annapurna ne-au facut sa mai zabovim... 2 ore. De fapt Inaki a realizat ca nu a facut in viata lui un bivuac, iar eu asisderea... asa ca asezati fiecare pe un bolovan, cu capul pe rucsac, am adormit linistiti in costumele de puf. Speram sa ne trezeasca soarele si caldura, dar am nimerit in conul de umbra al unui varf secundar, si la ora 8 ne-am trezit ...de frig.

Drumul spre tabara de baza nu am mai fost intrerupt decat de momentul in care am iesit de pe ghetar si am urcat cu greu cei 100 m pana pe morena cu poteca spre bc. Acolo ne-am oprit sa ne odihnim, sa ne mai uitam o data inapoi, iar Inaki mi-a intins mina, zicandu-mi "buna treaba, nu a iesit chiar cum am fi vrut, de data asta, dar totusi suntem in viata..."
Baietii s-au intors cu bine, i-am primit cu o bucurie sincera, dat fiind ca se pierduse contactul cu ei, din cauza ca au pierdut statia radio... Andrew, un risk management expert(in viata de zi cu zi) n-e linistit, spunandu-ne ca drumul spre varf a fost atat de riscant, incat a transpirat mai mult de frica decat de efort... un mod de a atinge varfuri pt care eu si Inaki in mod clar nu suntem dispusi a risca.

Imi cer scuze celor ce au stat cu sufletul la gura... intentia mea nu a fost catusi de putin de a-i tine in suspans... inca am rucsacul nedesfacut... iar ieri nu am apucat decat sa beau apa, sa mananc putin, sa dau un telefon si sa adorm.
Azi este inca incert modul cum vom pleca de aici, cu elicopterul, care este foarte scump sau pe jos, fara porteri, harta sau mancare, care este o alta aventura in sine...

toate cele bune,din annapurna bc,
nu pt mult timp,
Horia Colibasanu

Marti Horia si Inaki au ajuns in C3. Situatia nu decursese conform planului initial, deoarece seracul ce trebuia sa fie deja depasit si echipat cu corzi fixe, a pus probleme mai mari decat se asteptau initial. Astfel abia dupa sosirea lor si dupa ce Inaki a depasit o portiune mai dificila ce punea probleme, s-a reusit trecera peste serac, dar prea tarziu pentru a mai continua in sus. Data fiind pozitia taberei 3, chiar sub serac, un grup de alpinisti au decis sa coboare, considerand ca nu este suficient de sigura tabara. Astfel Horia, Inaki, Edurne si inca cativa au coborat pana in Base Camp. In Tabara 3 au mai ramas doar 4 alpinsiti care astazi se aflau la cateva ore de varf, observati prin binoclu. Desi Inaki si Horia si-au propus sa nu mai incerce ascensiunea varfului, o reusita a celor care au ramas sus pe munte, s-ar putea sa ii motiveze pe baieti sa incerce o ascensiune foarte rapida , direct din BC, ascensiune ce ar urma sa inceapa in noaptea asta.

Informatiile au venit astazi dimenata telefonic de la Horia !

Conform informatiilor de pe site-ul lui Inaki, ieri atat el cat si Horia se aflau in C2 si astazi vor urca in C4 unde se vor intalni cu restul echipei care a plecat cu o zi mai repede casa monteze corzi fixe intre C3 si C4. Maine este ziua in care si-au propus sa urce pe varf, Horia si Inaki fiind responsabili cu spartul urmelor din C4 pana pe varf.

Situatia in tabara de baza in ultimele zile a devenit mai optimista, si se spera la o fereastra reala de vreme buna ... pana acum au fost o gramada de povesti si prognoze false.
Desi si noi am aflat de pe mounteverest.net ca ieri trebuia sa fi plecat spre varf, suntem inca in base camp ... asa patesti cand nu citesti stirile la timp:)
In alta ordine de idei, aici a avut loc o sedinta tehnica, in care fiecare si-a expus planul de ascensiune in ideea aparitiei ferestrei de vreme buna ... prin urmare s-au format 2 echipe, una formata din cei ce vor sa urce muntele in 3 tabere: 2,3 si 4,si anume: acier-edurne, ivan vallejo-fernando gonzales, sergey bogomolov-andrew lock. Pentru varianta 2 tabere: 2 si 3 avansata(intr-o crevasa probabil): de olza-colibasanu. Dat fiind ca cei dintai vor pleca mai repede, vor trebui sa fixeze corzi pe ultimul serac si portiunile crevasate aferente, rolul nostru in efortul de echipa va fi sa ii depasim a doua zi si sa ne ocupam de portiunea tabara 3-varf, in sesul de a face urme, si a le usura inaintarea in zona 7000-8000. Dat fiind aceasta intelegere, toata lumea a fost fericita, mai putin emil care din pacate nu s-a refacut, genunchiul ii este inutilizabil in ciuda unor injectii cu dexametazona(corticosteroid), incercate ca ultima solutie. Astfel, pt el expeditia este terminata, odata cu visul de a atinge primul sau varf de 8000 m....
In speranta ca saptamana ce vine va fi mai putin ploioasa, si in ro si in nepal

toate cele bune,din annapurna bc,
Horia Colibasanu

Astazi, la 6 dimineata, impreuna cu Inaki am plecat spre tabara 2, ca sa vedem care sunt conditiile zapezii, cum arata ruta si sa ducem, daca tot mergem cu mana goala un cort si 200m de coarda fixa. Si sa ne intoarcem in BC in aceeasi zi.
Totul a mers ok, ruta pare destul de sigura, iar zapada doar pe alocuri ajungea la genunchi. Aceasta ne-a permis sa ajungem in doar 4.30 ore in tabara doi, la 5600m. Muntele este superb, bineinteles cu exceptia catorva zone cu risc de avalansa. A fost o incantare sa urc din nou, odihnit si aclimatizat....
Dupa o jumatate de ora de odihna, am coborat in BC, in 2 ore, unde ploua si acum mocaneste, de parca ar fi venit musonul. Interesant este ca sus pe munte este soare :) adica mai sunt sanse. Poza facuta dupa multe incercari, in camp 2 as dori sa o intitulez "Annapurna balet" pt ca nu avem cu sa filmam sau fotografiem modul cum se ajunge acolo, sarind pe, de pe stanci sau peste crevase ... asa ca am redat si noi cum am putut. Si as dori sa o dedic prietenului meu, L., care m-a sfatuit sa nu stau aici ca la opera, asteptand sa termine toata lumea de cantat:) ceea ce sper ca o sa si fac cat de curand.

Protagonisti: il mythico de olza si al dvs, inca pe poante, din Annapurna BC,
Horia Colibasanu

... sau pe romaneste cu totul in ceata. La propriu pt ca aici, in afara de unele zile cu ceva soare dimineata, ceata ne invaluie aproape tot restul zilei. Celulele solare sunt aproape inutile, iar generatorul spaniolilor de la "al filo del impossibile"e de baza. Desi vremea nu este atat de proasta in ceea ce priveste vantul si nebulozitatea(fata de cum ar putea sa fie comparand cu k2) totusi starea zapezii se mentine proasta, deasupra limitelor de risc pe care suntem dispusi sa ni le asumam. Altfel spus e al naibii de multa zapada, si in fiecare zi sunt o gramada de avalanse care iti taie cheful de catarat, creste, culmi sau glorie.
Una din chestiile bune e ca trupa de aici e destul de vesela, in special Fenan de torro, un tip superglumet si inteligent, dupa Inaki o legenda in spania (numai printre femei, zice Fenan modest!). Astazi, cand neinitiatii in golf, in incercarea de a lovi mingea, au executat niste lovituri zdravene in pamint cu unica crosa a taberei, Fenan a iesit alarmat din cort, spunand sa aiba mai multa grija, altfel se vor trezi seismologii din kathmandu, ridicand capul de pe masa: "cutremur pe annapurna!!"
Cineva mi-a scris ca este intr-o tabara frumoasa si are o camera cu vedere spre piscina. Si eu sunt intr-o tabara frumoasa si am un cort cu vedere spre Annapurna north face. Si cred ca daca as fi in cealalta tabara, mi-as dori mai mult sa fiu aici. Chiar daca acum, putin, as vrea sa fiu in tabara cealalta:) Prietenii imi cer sa le explic/arat ruta. Sincer sa fiu am vazut o gramada de poze, scheme in carti plus explicatiile lui Inaki cu ghetarul in fata. Trebuie sa marturisesc ca dupa ce Inaki mi-a aratat rampele dintre crevasele longitudinale pe care se urca si crevasele transversale ce trebuie traversate, dintre cele cateva sute sau poate peste o mie din fata noastra, si una dintre vre-o 6-7 creste secundare pe care ruta merge, a trebuit sa dau cu intelepciune din cap sa exclam: ahaaaa! si sa ii spun prietenului meu spaniol: "nu am inteles nimic, dar ce ai spune de o cafea??"
Oricum astazi a trebuit sa iau o hotarare destul de dificila, dat fiind ca impreuna cu Inaki, pe baza prognozelor si a conditiilor zapezii ajunsesem la procentul de 50-50% intre "to climb or to fuck off" (expresie navarreza). Hotararea a constat in a amana biletul de avion din 22mai, lucru ce l-am facut cu putina tragere de inima in conditiile ploii de dupamiaza, tradusa in ninsoare, din nou, pe ghetar. Iar faptul ca nu am un bilet sigur nici pe 2, nici pe 9 iunie a facut sa ma gandesc, vorba unei prietene, la anularea anularii ... dar acum asta este ... si vorba lui Inaki, acum suntem aici si am ajuns cu prea mult efort pentru a renunta fie si cu o jumatate de zi mai devreme decat ultima zi cu sanse. Si desi sansele, nu de a urca ci de a avea o mica fereastra de vreme buna inainte de venirea musonului, sunt undeva la 10%,(estimare mai mult decat generoasa a celor de aici). Iar in cele din urma imi dau seama ca nu mi-as gasi locul acasa, cu toate ca ma asteapta o gramada de treaba si imi e si foarte dor si imi doresc sa fiu din nou back home....nu mi-as gasi locul stiind ca cineva inca incearca sa urce Annapurna. Esta ca si acum 3 ani pe k2, cand dupa 2 luni de asteptare, cand lumea pleca deja acasa, intr-o noapte am visat ca eram pe drumul de intoarcere, si bineinteles nu urcasem. Iar cand m-am trezit si mi-am dat seama ca inca sunt in base camp, locul de care la culcare eram asa satul, m-am bucurat incredibil de mult ca inca sunt acolo si mai am o sansa. Iar daca stau sa ma gandesc, nici unul din muntii pe care i-am urcat, desi erau multe ocazii in care se putea renunta, nu i-am urcat usor, si mai ales nu renuntand cat timp aveam un partener si mai exista o sansa. Fie ca a fost vorba de himalaya, sau de munti ce unora par mizilicuri, dar care pentru mine, in conditiile de atunci, au fost eforturi deosebite: Elbrusul cu Sorin Ciurariu(Teacherul), Khan Tengri cu Fane Tulpan sau Matterhorn cu Andrei Simu.
Asa ca in final prefer sa ajung mai tarziu acasa, chiar daca ma injura cativa iar numarul problemelor si datoriilor cresc, dar macar sa stiu ca am incercat pana la capat, pina in ultima zi sau ultima farima de energie. Fizica sau psihica.

Numai bine,din Annapurna bc,
Horia Colibasanu.

... and i ride and i ride ....i see the stars come out the sky...
As putea spune ca "operatiunea annapurna" a inceput doar in momentul in care am devenit pasagerii elicopterului rusesc ce nu-a dus in mai putin de 20 min in b.c. desi l-am asteptat timp de 4 zile, cu trezirea in fiacare dimineata la 6.00, in cele din urma, dupa un drum de 1.30 ore cu un tractor cu remorca, din Marfa in Lete/Kalopanni, elicopterul aterizeaza dupa numai 5 minute, nu pentru noi ci pentru a debarca ... un jeep. Cu fundurile rupte la propriu dupa aventura cu tractorul(nici acum nu putem sta bine pe scaun), suntem totusi fericiti ca suntem fata in fata cu muntele, pentru a carui escaladare, credem noi, nu avem prea mare nevoie de stat in fund...
Aici ne-am bucurat sa il revedem pe Sergey Bogumolov, mai ales dupa avalansa de anul trecut de pe K2. Chiar ne-a aratat poze din ascensiune si de dinaintea avalansei, si ne-am dat seama ca nu e chiar indicat sa vedem genul acela de poze, mai ales aici ... l-am cunoscut si pe Emil Mamedov, un expert in computere din rusia, el s-a accidentat cazind intr-o crevasa inainte de a ajunge noi aici, merge schiopatand, ca si inaki, al carui genunchi s-a umflat pur si simplu, acum este mai bine dar inca se resimte. Ieri am facut cunostinta cu Edurne Passaban si Feran del Torro + inca un tip din spania, foarte simpatici cu totii. Restul sunt sus, dintre cei pe care ii stiu, Ivan Valejo,ecuador, Andrew Lock,australian, cu 11 8miari, Fernando Gonzales,columbia, numit si the eating machine, cu care am fost pe K2 si Gia Tordlaze, din georgia, care a parasit tabara de baza, preferind sa renunte la ascensiune, din motive personale de avalanse si caderi de seracuri:)

Una din distractiile favorite ale celor de aici pare sa fie meciul de golf de la ora 15.00. Pe suprafata unui lac secat se desfasoara zilnic, cu fanioane, crose si mingi de golf, meciul intre ai nostrii si ai lor. Se pare ca pana acum, spaniolii conduc usor, dar sezonul abia a inceput...
Cat despre Annapurna, ce sa povestesc ... arata scary(in romana cum s-ar traduce?? sperietor??:)).. inaki a zis atunci cand a vazut ruta ca nu ar veni singur aici sa incerce sa traverseze ghetarul macar... am trecut de momentele mele de panica si asta e, asteptam vreme buna sa miscam o tara in sus sa ne mai dezmortim oasele, in fond si la urma urmei, I am a passanger, and i ride and i ride. Iar daca stau sa ma gandesc mai bine la cum va fi ruta, cate avalanse pe ora si cum ne vom strecura printre ele, nu imi vine in minte decat sfarsitul melodiei lui iggy pop:la,la-la la,la-la-la la.
Ps: nu stiu daca am mentionat ca avem niste bucatari super, si dat fiind ca le-am adus si merinde cu elicopterul, gatesc extraordinar. Asa ca dragii mei, nu va faceti probleme, aici in tabara mincarea este foarte buna, avem tot felul de activitati educative, copiii sunt cuminti si daca vremea este buna, domnii profesori ne-au promis ca intr-o saptamana-doua o sa ne dea drumu' acasa :)

numai bine ,din Annapurna BC,
Horia Colibasanu

Abia astazi am reusit cu greu sa ajungem in Tabara de Baza Annapurna. Dupa ce vremea rea ne-a spulberat in fiecare dimineata sperantele, azi am fost transportati in alt sat cu un tractor, un drum foarte obositor si plin de zdruncinaturi. De aici dupa lungi insistente elicopterul a plecat cu noi spre Annapurna BC si acuma am ajuns in pozitia din care putem sa incercam o ascensiune. Maine o sa facem o tura de recunoastere in sus si apoi cu proxima fereastra de vreme buna o sa incercam atingerea varfului.

Din Annapurna BC, Horia.

Am reusit sa gasim un elicopter mai iefit, care ne va duce azi, pe Inaki si pe mine pe rand in BC Annapurna. Speram sa avem vreme buna; in caz ca nu, vom urca pana la 6000m, cat sa nu ne iesim din mana si vom astepta dupa aceea din nou vreme buna pentru o ascensiune rapida.

Desi nu a fost ca si pe k2, as putea spune ca a fost mult mai greu decat manaslu.
Incepand de la modul cum am ajuns in tabara de baza,dupa 7 zile obositoare si presarate cu probleme de-a lungul drumului, si terminind ceu atingerea varfului la 7 seara, mult dupa orice ora normala, sau mai bine zis sigura, as putea zice ca expeditia aceasta a fost una a improvizatiilor si deciziilor de moment. Desi am cugetat 2 ore pt a hotara sa nu merg cu inaki pe vf, 4 zile mai tarziu hotaram acelasi lucru in tabara 3, dupa o noapte de nesomn si deshidratare, si aveam sa imi schimb in 2 minute decizia, pregatindu-ma in 15 minute pt a pleca spre varf,(pregatiri ce dureaza minim o ora).
Nu am de gand sa povestesc cum am echipat pe rand fiecare tabara, cum s-au dus saci de dormit, corturi, corzi, ancore de zapada, si tot felul de minuni(in special o gramada de mancare) care intamplator au ramas pe acolo....as povesti mai repede despre oamenii de acolo si modul cum un munte frumos, chiar suberb, dar totusi rece si neinsufletit capata viata, pasiune, ajunge sa priveasca bucurii si esecuri, drame si succese rasunatoare la diferente de cateva ore...
Ceea ce este acum o realitate, cu ceva timp in urma era incertitudine si cu o zi inapoi era probabil nestiut de nimeni. Realitatea exacta a acestui minut, cand scriu aceasta poveste, este ca Inaki a venit acum un minut langa mine, spunandu-mi "now we are really in trouble"--drumul spre Annapurna este blocat de zapada, celelalte echipe din tabara de baza au ajuns acolo cu elicopterul, iar ofiterul lor de legatutra, care a vrut sa se intoarca pe drum, este de saptamini disparut - mort cu siguranta. Ceilalti parteneri de expeditie spre Annapurna rusii Dima, Sacha si colega noastra din elvetia, Joelle au renuntat la expeditia pt Annapurna iar cei 7000$ pt un elicopter sunt mult prea mult pt noi doi... cum ne vom descurca, realitatea acestui moment nu ne ofera un raspuns...inca.

Realitatea de acum cateva zile era ca Inaki si Jorje au realizat prima ascensiune din istorie pe Dhaulagiri in luna aprilie. Realitatea de azi este ca Jorge este in spital in oviedo, cu 3 coaste rupte si leziuni ale pleurei, plus degeraturi la maini si la picioare, dar totusi in regula(adica nu pierde nici un degetel), poate si datorita faptului ca a fost urcat impotriva vointei lui in elicopter de Inaki, sustinut indeaproape de Gerlinde Kaltenbruner.
Realitatea de astazi este ca Denis Urubko a reusit sa urce, dar nu a reusit sa doboare recordul de viteza al lui Anatoli Bouchreev. Si nu pt ca nu ar fi putut, ci pentru ca pentru el era mai important sa il salveza dintr-un bivuac, de la 7200, pe Boris Korshunov, o legenda vie a alpinismului rusesc. Un alpinist de 70 si ceva de ani, poreclit ironman, cu peste 70 de ascensiuni la 7000m, nereusind sa ajunga in camp3, etapa dealtfel extrem de dificila si pt mine, rezista la un bivuac la peste 7000m, fiind ajutat de Denis sa coboare in mijlocul noptii.
Realitatea de acum o luna era ca unii aveau sanse infime sa atinga varful, dar l-au atins asumandu-si riscuri, precum Joelle care a ajuns a doua zi la 9 dimineata in camp 3,(plecata cu o zi in urma la 6 dimineata) si peste 3 zile in basecamp. Orice schimbare a vremii putea fi fatala. La fel, Joby, cu sanse imense, a trebuit sa plece la "servici".
Oscar, care s-a antrenat cu Inaki, si Ignacio, un tip echilibrat si rational(damage agent la asigurari), renunta dupa accidentul lui Jorge, si nu fara motiv. Si nu li se poate imputa nimic, cat timp ei sunt in viata in drum spre Pamplona, bucurandu-se de trekkingul spre Pokara, sucul de mere si fetele frumoase de pe Annapurna trek, iar Sergio, italianul prabusit cu o zi inainte de ascensiunea mea, la cativa metri sub varf, se afla undeva, acolo, sub zapada. Iar realitatea este ca nici macar nu am reusit sa il mai gasim si sa ii ducem sotiei sale ceasul si camera video, sotie si ea cu degeraturi serioase la maiini si fata. Realitatea pt care Inaki se gandea sa-mi traga vre-o doua este ca am ajuns pe varf la 7 seara. Desi: vremea a fost buna, am riscat destul de putin, am traversat toate zonele periculoase pe lumina si la 10.30 seara eram inapoi in tabara, poate meritam vre-o doua. Faptul ca trebuie sa faci ce zice popa, nu ce face popa, e o chestie de bun simt, ce nu tine de varsta sau experienta. Iar vorbele lui "you really didn,t learn nothing climbing with me", m-au facut sa realizez ca desi am riscat mai putin decat el, e mult mai important ca am riscat mai mult decat ar fi trebuit, intr-o situatie data.
Din pacate, desi doar la a treia expeditie la 8000, nu am vazut inca una fara morti, sau degeraturi. Iar Inaki imi spune ca daca reusim Annapurna, voi fi un soi de ciudatenie, cu primele trei cele mai periculoase varfuri la activ...Annapurna, K2 si Manaslu. Kanchenjunga urmand la anul...aproape ca imi doresc sa ma intorc acasa. Un an e totusi ceva timp...

REALITATEA zilei de ieri, de azi sau de maine este totusi ca oricum ai face si ai fi de precaut, meseria de alpinist himalayan, fie si la fara frecventa, presupune riscuri. Si asa cum Joelle m-a intrebat prin sms acum o ora daca nu ar fi mai bine sa mearga la plaja in loc de Annapurna(sfatuind-o calduros sa nu ezite),iar Inaki e hotarat sa facem tot ce putem pentru a ajunge in pozitia unui 24 hour summitpush pt Annapurna, cred ca fiecare trebuie sa aleaga in viata ceea ce ii place, si ceea ce curajul, hotararea, sperantele sau posibilitatile momentului ii permit. Nimic din ceea ce este fortat nu este bun, chiar daca uneori trebuie sa treci peste limitele personale. Asta in cazul in care chiar simti ca poti, vrei sau trebuie sa o faci.
In caz contrar, primul lucru care te va contrazice, lovi sau da inapoi va fi ...realitatea.
Iar faptul ca acum simt ca pot si vreau sa urc Annapurna ma va face sa ..go for it. Doar atat.

Numai bine,din himalaya,
Horia Colibasanu

Am plecat azi dimineata din BC spre Marfa. 4 ore am mers la 5000m,ne-am udat toti la picioare si cand a inceput sa bata puternic vantul, am inceput sa fugim, dar tot am cam inghetat. Dupa 10 ore de mers am ajuns in sfarsit in Marfa, rupti de oboseala, ne-am cazat si am mancat. Astazi, in timp ce ne indreptam spre Marfa, am mers cu varful Annapurna timp de 2 ore in fata. Arata super...acuma sa vedem cum ajungem acolo, am inteles ca se poate ajunge numai cu elicopterul in tabara de baza. Asa ca vom mai astepta 2 rusi, care trebuie sa ajunga si ei aici, ca sa mergem impreuna cu ei.

Toate cele buna, Horia

Asta seara am ajuns din nou in BC si probabil maine voi pleca spre Marfa, cu toate ca sunt foarte obosit si as mai sta sa ma odihnesc. Inaki a plecat deja si cum maine pleaca si restul, nu as ramane singur aici. Mai ales cand ma gandesc la odihna de acolo...
In rest sunt bine, pe varf am prins vreme buna,nu a batut deloc vantul; dar a fost foarte obositor, avand in vedere ca am batut tot drumul urme numai doi dintre noi. O sa scriu un mail mai detaliat cand ma intalnesc cu Inaki.

Horia

Horia a urcat astazi pe varf si la ora 20:00 (Romania) a telefonat din Tabara 3 unde va ramane peste noapte. A urcat impreuna cu o parte din echipa kazacilor. Maine cand va cobora in tabara de baza a spus ca incearca sa trimita o poza de pe varf, poza facuta cu aparatul kazacilor, pentru ca al lui nu a functionat. Speram ca maine sa coboare cu bine in tabara de baza si sa poata trimite un e-mail cu detaliile ascensiunii !

Prin telefon Horia mi-a relatat cele petrecute in ultima zi ... si nu e vorba de el ci de Jorje. Dupa ce Inaki a aajuns pe varf Jorje era la o ora in urma lui si a atins si el varful ulterior. Inaki l-a asteptata pe Jorje in T2 , dar acesta nu s-a mai intors peste noapte. A doua zi au pornit in cautarea lui sansele de a-l gasi in viata fiind reduse. Jorje la coborare a plecat la vale cu o placa de zapada si a alunecat cu ea pe fata vestica in jur de 700m pierzandu-si pioletul si manusile, dar scapand cu viata din avalansa. Ulterior coborand in jos pt. ca nu mai era petraseul clasic de creasta ci pe fata a cazut intr-o crevasa. A reusit sa iasa din ea prin tehnica ramonajului si si-a petrecut noaptea facand ture de cate 100m sus-jos pe panta ca sa nu inghete. Dimineata a vazut creasta intr-o parte si a iesit diret in creasta cam in dreptul T1. In T1 era Ignacio care nu stia ce sa creada cand l-a vazut si dupa ce a vazut ca este relativ in regula , cu degeraturi la maini si pe fata a pornit in sus spre T2 sa-l anuante si pe Inaki pt ca intre cele doua tabere nu este semnal. Cei din T2 il credeau deja mort pe Jorje si aproape ca nu le venea sa creada ca acesta a ajuns tocmai in T1 dupa o avalansa si o cadere in crevasa + noaptea petrecuta afara.
Acum Jorje e in BC si isi trateaza degeraturile de la maini cu apa calda , dar nu sunt degeraturi foarte serioase.

Andre

Ma aflu din nou in BC, dupa o noapte in T2. Am coborat pentru ca nu ma simteam prea bine si nu puteam nici macar sa beau apa. Inaki si Jorje au pornit la unu noaptea spre varf; dimineata pe la 7 cand am coborat noi ei erau pe la 7000m.
Acuma asteptam din nou cateva zile de vreme buna pentru o alta incercare...

Horia

PS: Intre timp Inaki a ajuns pe varf dupa o ascensiune de 24h si se afla pe coborare in timp ce despre Jorje nu este momentan nici o veste concreta (sursa www.mounteverest.net)

Horia a intrat azi dimneata in direct la Radio Romania Actualitati la emisiunea Matinal. Pe baza unei prognoze de vreme calma fara vant care va tine ~2 zile, echipa lor, mai putin Joby , care a trebuit sa se intoarca in USA din motive legate de locul de munca, se afla acum in ascensiune. horia a vorbit de la 6000m si planul era sa urce aproape non-stop si sa fructyifice din plin prognoza! Sa le tinem pumnii !

Dupa 2 saptamani de aclimatizare,dupa ture repetate in tabara 1 si 2,ne hotaram sa plecam pe 21 aprilie spre varf. Dupa o zi de urcare hotarata din base camp in camp 2,intre 4700 si 6600m,voi avea sa petrec probabil cea mai dificila si lunga noapte pe munte... incepand cu sapatul epuizant al unei platforme de zapada,apoi ruperea unui bat de cort al lui joby si in cele din urma montarea north face-ului assault 22 primit de la david neacsu,totul parea sa mearga prost. Dupa o noapte in care a batut vantul aproape continuu iar ninsoarea nu s-a oprit decat la 5 dimineata,jumatate din cei aflati in tabara, printre care si subsemnatul,au vomitat de minim 3-4 ori,singurul lucru ce lipsea era iesitul afara la eliberat cortul de zapada.Din fericire pt mine,la 4 noaptea ,cand era randul meu,joby a fost atat de dragut sa propuna sa nu mai ies afara ,ci doar sa ne mutam unul cu capul la picioarele celuilalt,pt ca altfel, desi nici unul nu suntem prea solizi, un metru, cit ajunsese latimea cortului datorita presiunii zapezii, era totusi prea putin.
Dimineata,la ultima tura de dat afara apa din stomac,pt ca de mancare nici nu mai era vorba,nu m-am putut abtine sa nu remarc privelistea superba. Din pacate doar dupa ce soarele a rasarit, o ora mai tarziu, am fost in stare sa fac si cele 2 poze ,cu annapurna si valea kali ghandaki.
In cele din urma, rebegiti cu totii dupa o noapte nedormita, toata tabara a luat-o in jos, mai putin echipa noastra voioasa + denis urubko&co, care am plecat in sus. Din pacate vremea nu ne-a permis sa avansam mai mult de 200m. A urmat coborarea si odihna in asteptarea unei noi incercari. Printre evenimentele recente as putea enumera vizita gerlindei kaltenbruner, probabil cea mai puternica alpinista de altitudine,cu un portofoliu de 10 optmiari, care ne-a povestit cum a fost la dentist in pakistan, dar nu in islamabad, ci in skardu, un fel de cuca macaii mai exotica, si cum in Viena i s-a furat din masina tot echipamentul audio-video(in valoare de aproape 10000e) pt un slide-show cu 800 de oameni. De asemenea denis urubko a venit din taberele superioare dupa ce o coarda fixa s-a rupt cu el si a ramas asigurat in coarda secundara ce il lega de partenerul sau, sergey samoilev. Asta dupa ce s-a intalnit cu o pereche de picioare iesind din zapada, undeva la 7000m. Nimeni nu a cerut detalii despre,cand,cum si cat.
Astazi tocmai a avut loc o inversiune termica si am putut vedea varful dupa-amiaza, dar frigul a fost atat de aspru incat lap-topul nu a pornit decat dupa 20min de coabitare in sacul meu de dormit.
In speranta unor zile cu vant scazut si temperaturi mai generoase, toate cele bune, din himalaya,Horia Colibasanu.

PS: Datorita putinelor ore cu soare si implicit timpului redus de utilizare a calculatorului, bazandu-ma pe intelegerea celor ce m-au sprijinit, voi amana mesajul de multumire si mentionare a tuturor celor ce au facut posibila aceasta expeditie, carora totusi le multumesc, fie si in acest mod, deocamdata,general.

Maine dimineata plecam spre varf,o echipa de 4,inaki,jorge,joby si cu mine,vom monta corzi fixe intre 7100-7400 ,iar echipa a doua,joelle,ignacio si oscar ne vor urma dupa o zi.Vremea este schimbatoare si speram sa prindem vreme buna luni...pt varf
Asa ca la urmatoarea serie de mesaje sper sa raspund marti-miercuri,cu sau fara varf.
numai bine,de sub dhaulagiri,horia

Sunt din nou in BC de cateva ore, insotit de o durere de cap, care parca nu mai trece! Am dormit in C2, dar batea vantul foarte puternic, erau si fulgere, in departare fiind o furtuna. Ceilalti nu au prea reusit sa doarma, eu noroc ca am avut un sac bun.Urmeaza cateva zile de odihna.Inaki si Jorje au montat corzi fixe pana la 7100m si vrem sa mai montam pana la 7400m, de acolo urmand platoul.

Horia

Miercuri am pornit in sus; am dormit la 5800 in tabara 1 iar a doua zi am urcat pana in tabara 2 la 6600m. Era foarte frig dar noroc ca am plecat bine echipat si cu toate ca ceilalti s-au intors numai cand au vazut tabara2, din cauza frigului si a vantului puternic, eu am urcat pana in tabara. Priveliste superba, se vede Annapurna de aici si parca de abia astept……dar cum incepusem si eu sa simt frigul,n-am mai stat sa admir peisajul prea mult si am coborat direct pana in BC.
Astazi si probabil si maine ne odihnim, mai povestim, asteptam sa se mai incalzeasca, incerc sa fac lap-topul sa functioneze….sa pot trimite si cateva poze.
Duminica o sa pornesc din nou spre C2. Vreau sa dorm acolo o noapte, poate chiar doua, depinde de cat de frig e, si sa incerc sa inaintez cat mai mult posibil. Daca ne permite vremea, o sa incercam sa mai echipam traseul cu corzi fixe si sa ajungem poate chiar pana in C3.
Probabil voi face echipa cu americanul Joby Ogwin, avand in vedere ca pana acuma tot cu el am urcat si ne intelegem foarte bine.

Horia

ASTAZI SEARA(Joi 12.04.2007) LA ORA 23:30 PE POSTUL PROTV TIMISOARA, NOUTATI DE LA HORIA DIN TABRA DE BAZA !!!

Horia tocmai s-a intors in BC dupa ce a echipat Tabara 2 la 6600m si urmeaza o zi sau doua de odihna. O problema tehnica, pe care speram sa o rezolvam cat de curand nu ii permite sa trimita si sa primeasca e-mailuri si deci nu poate sa va raspunda la mesaje si nici sa trimita poze. Totusi a promis ca incearca sa trimita macar o poza de pe lap-topul lui Inaki, desi fiind putine ore cu soare, energia la aparate este foarte pretioasa. In rest totul e bine si transmite salutari tuturor prietenilor, cunoscutilor si celor care urmaresc expeditia in general.

MAINE DIMINEATA(Marti 10.04.2007) LA ORA 8:30 PE POSTUL DE RADIO ROMANIA ACTUALITATI HORIA VA INTRA IN DIRECT, DIN TABRA DE BAZA, IN DIALOG CU REALIZATORII EMISIUNII !!!

Horia este momentan in BC dupa ce a echipat Tabara 1 si urmeaza ca maine sau poimaine sa urce din nou in T1 si sa incerce echiparea taberei 2.

SMS de la Horia: "Sunt la 3600m, la 8 km distanta si 1000m diferenta de nivel fata de Base Camp. 35 din cei 42 de porteri ne-au lasat balta exact ca in filmul K2. Mie mi-a trecut raceala datorita unor frunze preparate de Jorge. Salutari la toti !!!"

Prin telefon Horia a transmis ca abia peste 3 zile va ajunge in Base Camp si de acolo va putea sa transmita mesaje mai ample via e-mail.Drumul spre BC nu a decurs insa fara peripetii. Unul dintre porteri a scapat o incarcatura intr-o prapastie , si spre norocul lui nu a cazut si el, dat fiind ca in locul respectiv, acum cativa ani un neamt a murit. Dupa eveniment, cu ajutorul corzilor, baietii au recuperat incarcatura din prapastie, paguba fiind astfel redusa la minim.
Pana la noi interventii, Horia va ureaza Sarbatori fericite !

Ieri , 1 aprilie Horia se afla in drum spre Base Camp alaturi de echipa internationala cu care va ataca Dhaulagiri. Convorbirea telefonica prin care si-a anuntat pozitia a fost insa intrerupta de lipsa semnalului de partea noastra a "firului". In tot cazul momentan vremea este buna si echipa nu intampina dificultati de nici o natura.
Va tinem la curent cu ultimele noutati.

CS Alternative TM

REACTIV Galati în colaborare cu Complexul
Muzeal de Stiinte ale Naturii Galati, va invita
Duminica 28 Ianuarie ora 16:00
în sala
Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii
Galati (Gradina Botanica) la Proiectia Multimedia sustinuta de invitatul special Horia Colibasanu din Timisoara.
http://www.reactivgalati.org/

Suntem in Kathmandu si abia asteptam avionul de diseara. Mai ales ca este singura cursa Austrian Airlines, din jumatatea asta de an, se vor suspenda...
Am citit pe lista diverse mesaje, la care cel mai indreptatit sa raspunda cred ca este Romeo, si o va face.
Presupunerea mea este ca in Romania ploua si lumea se pictiseste ...
Asa ca eu acuma, cat timp Romeo se tunde, pt a nu pierde timpul de plimbare prin Kathmandu, va scriu aceste randuri.
Apoi noi vom merge la o bere si o friptura imensa la Everest Steak House, ceea ce sugerez a face si celor mai stresati dintre dvs

Salutari din Kathmandu,
Horia si Romeo

Sunt in Sama Gaund, am coborit din base camp, am reusit sa mananc jumatate de oala de orez, eram disperat de foame, asa e de fiecare data cind revin de la altitudine, organismul isi revine la starea normala. Ploua mocaneste, si toti motaie in asteptarea cinei, sau a elicopterului de maine dimineata. Sper sa ajung pana joi macar la Viena:). Dar sa reiau povestea ascensiunii de unde, aproximativ, a ramas nespusa. Deoarece acum am curent la discretie:)

Ceea ce a inceput cu o incercare de a ajunge mai sus spre tabara 3, la plecarea din bc, va deveni pe parcursul zilei o incercare de a ajunge pe varf.

Pe 28, la 5.30 am plecat spre tabara 1, ajungand intr-un timp destul de bun, 2.15 h, dupa 1/2 h plecand spre c2.
Dupa inca aprox 2 ore,fara un efort insemnat,am ajuns in c2 joasa(6300m), teoretic punctul final al zilei. Dupa inca 1/2 h Inaki hotaraste ca vremea este prea buna pt a sta pe loc si hotaram cu toti sa plecam spre c2 superioara(6800) - sub un serac, adapostit de vint si avalanse, locul unde Denis si Serguey au campat in drumul lor spre vf. dupa inca 3h, ne vedem, de data asta cu ceva efort la 6800. Rucsacul, destul de greu, contine sacul de dormit luat de la 6300, mancarea, primusul, cartusele de gaz si jumatate din cortul aflat la Denis, cort ce il voi imparti cu acesta si Romeo. Denis si Romeo au avut un deal ghid-client care presupunea ca Denis face un program, ce urmarea aclimatizarea lui Romeo si insemna sa doarma cu noi la 6800 si a doua zi sa coboare, in acest scop lasand pioletii la 6300, nefiind necesari pe sectiunea 6300-6800.
La 6800, dupa ce instalam cortul, pregatim mancare si apa, si il intreb pe Inaki care este planul pt a doua zi. Raspunsul, scurt, - incercam sa plecam pe vf, la ora 1.00, daca vremea este buna. Un super summit push, de aproape 1400m, intr-un timp destul de scurt.
Asa ca, gindindu-ma bine, mi-am dat seama ce trebuie sa fac - m-am culcat repede!!
La ora 12.00 trezire instanta. Intelegerea era ca cine se trezeste dupa 11.30 ii va trezi pe ceilalti doi. Strig la Inaki, care se trezeste odata cu Denis si Romeo, normal, aflati cu mine in cort :) Afara - senin. Hotaram sa plecam, eu ma echipez prea repede, ce sa fac, toate erau reci si nu era prea placut sa stai mult cu mina pe ele. Incet, incet, imi iau hamul, bootsi de altitudine (dormisem imbracat, cu downsuit-ul, pt a face economie de timp) si ma trezesc afara. Ceilalti, nici pe departe de a fi gata. Inca 15 min inapoi in cort. Apoi in sfirsit plecam. Era foarte frig, desi altitudinea nu era prea mare. Inaintam destul de rapid pe firn, zapada nu foarte mare sau fete de gheata, in intuneric si frig. Din cand in cand vedem seracuri amenintatoare deasupra noastre, le ocolim si continuam traversarea spre stinga. Primele 20-30 minute imi misc si frec continuu degetele de la maini. Le simt inghetate si imi e teama sa nu degere. Jorge se va intoarce cu semidegeraturi la picioare, Inaki si el le simte reci, e clar, pt 7000m e foarte frig. Inaki traseaza o ruta perfecta, asta vazand la intoarcere. Fac pas dupa pas cu gandul nu la varf ci la primele raze ale soarelui. Trick-ul cu copiii de tigani ce asteapta zgribuliti dimineata, si supravietuiesc, folosit pe K2, nu mai tine. E mult prea frig. In special fata, mainile si picioarele. Usor incep sa simt si corpul. Oare David Neacsu vorbea serios cand ma intreba daca mai e bun echipamentul dupa 3 ani, si nu e tasat puful?? Nu ma mai gandesc la asta. Cu plaja am terminat acum 20 min, mai am o idee cu cuptorul de brutarie si una cu sticlaria. O sa le iau pe rand, apoi numar cat mai e pana rasare soarele. La 4.30 apare prima geana de lumina. Nu incalzeste, dar macar e ceva in plus. Inaki si Jorge dau bataie in fata si eu nu am curaj sa-mi trag maneca sa vad la ce altitudine suntem. Traversam o panta inghetata, destul de expusa. Un pas gresit si alunecarea s-ar opri 3000m mai jos. Ajungem pe platoul de la 7400m. E 5.00 si placebo, sting lanterna si imi pun pe fata ochelarii de ski. Normal, doua operatii, separate, la intervale de timp separate. Dar cine sa scoata mainile din supramanusi de doua ori?? Eu, in nici un caz!!
Parca e ceva mai bine si razele caldute ale soarelui ma mai invioreaza. Dupa inca 100m sunt hotarit, reflexele vegetative inving frigul si stabilesc un record personal de toaleta-7500.
Continui urcarea si trecem inca un platou, deja e caldut, dar nu foarte. Urcam o panta accentuata si in sfirsit se vede varful. Sunt destul de obosit, mai ales dupa push-ul de ieri si observ fara bucurie ca mai e destul de mult. Inca trei platouri si trei pante inclinate binisor. Ca in povestile cu imparatul alb. E doar 7.00 v-as spune ca am continuat urcarea. Dar de fapt am continuat numaratoarea pina la 10. M-am oprit si am luat-o de la capat. Si tot asa, am incercat sa impart in bucatele mici ceva prea mare pentu peterea si vointa mea. Si, incet, am mai avansat cu un platou si s-a facut ora opt. Viteza a fost destul de buna, dar energia e pe sfirsite.
Daca parcurg si al 2-le platou, voi fi foarte aproape de varf. Dar voi putea oare. Simt ca ma prabusesc dupa 4m, si poate Denis avea dreptate, efortul e prea mare si daca m-as intoarce acum, nu as fi epuizat si as putea incerca peste 3-4 zile. Dar daca vremea se schimba si ninge si nici nu va mai fi vre-o zi de varf?? Mai incerc sa merg. Dar daca voi fi asa epuizat si nu ma mai pot intoarce deloc. Deja ma clatin pe picioare si stiu de pe Khantengri, 7-miarul de acum fix 7 ani, ca mersul in genunchi nu e o solutie. Dar ce idee buna, voi face ce am facut atunci, la jumatate de ora de varf: 15 minute pauza, cicolata, apa, parca e mai bine, termin platoul si urc si panta. De ce ma simt mai bine la urcarea accentuata, oare sunt obisnuit cu scarile? Poate. Ultimul platou se dovedeste a fi insa o panta suficient de inclinata la capatul careia, la 100m de panta de 60 grade se inalta varful. E tare aproape, si as face orice sa ajung acolo. Doar ca nu mai pot. Fac un pas si sunt sfarsit. Nu voi ajunge niciodata asa. E doar 9.00 si nu vreau sa ma intorc. Deja nu mai vad bine si nu pot tine ochii deschisi. Stiu ca e periculos, dar poate ma trezeste Inaki la intoarcere. Ma ghemuiesc pe o mica limba de zapada ce creeaza o mica suprafata orizontala si adorm subit, cu ochelarii pe fata, coltarii infipti in zapada si pioletul in mina. Cel mai profund somn incercat vreodata. Si probabil cel mai aproape de lumea cealalta....

Ceva ma trezeste. Cred ca m-a strigat Inaki, de la 70m mai sus. Ma uit la ceas, am dormit cam 20 minute, dar ma simt mult mai bine si incep sa urc din nou. Ce buna ar fi o cafea. Imi dau ochelarii jos, aerul e rece, dar si lumina e prea puternica deja. Sunt mai odihnit, dar altitudinea se simte. Incep cu numaratoarea, pt a putea mentine un ritm constant. Ajung pe panta finala, si o iau fara menajament in piept. Deja respir la amplitudinea si frecventa maxima, adica gafii din greu, dar nu e timp de pierdut. E caldut , imi scot supramanusile, si le pun in pufoaica, la piept, nu mai am timp de fermoare si buzunare. Mai inaintez 10m, apoi ma hotarasc sa deschid si pufoaica. Ceva aluneca. Aici e greu sa tii minte 3 minute ... supramanusile s-au dus. Se opresc insa dupa 20m, la capatul pantei. Nu imi vine sa cred cat de anchilozat la minte sunt. Ma uit imprejur, nu daca e cineva sa mi le fure, sau sa il trimit dupa ele, ci daca vremea ramine asa 1-2 ore. Se pare ca da. Le las acolo si continui urcarea. Deja e mai usor cand varful e asa aproape. Mai sunt 10m si sunt pe platoul final. Il vad pe Jorge, mai in spate e si Inaki. E orizontal, dar abia fac pas dupa pas. Ajung linga Jorge, zic hello si ma las in genunchi. La propriu si figurat. Oare, eu si muntele, tocmai ne-am invins unul pe altul?? Curios asa am finalizat si pe K2, tot in genunchi. Abia acum imi dau seama de ce - e cea mai apropiata pozitie de odihna, de la a sta in picioare. Si pt a sta in fund, trebuie sa te rasucesti, ceea ce, credeti-ma, aici e un mare efort in plus.
Acum stind comod in genunghi si stiind ca timpul preseaza, scot aparatul foto. Jorge imi zice ceva. Nu intelege scrisul de pe aparatul meu. Altitudinea e de vina, nu la el, ci la mine, il tineam invers. Corectez si facem pozele de virf. Inaki rade si imi zice ca sunt ca pe K2, cu pufoaica desfacuta, ca la mare. O inchid cu greu.macar asa se vor vedea mai bine siglele sponsorilor :) E ora 11.30. Se vede Annapurna foarte bine, la 100km dupa gps-ul lui inaki, Daulaghiri, la vre-o 200 si undeva departe spre tibet, ShishaPangma. Priveliste superba altfel, abia astept sa vad pozele sa inteleg si eu ceva. Pozam repede si coboram. E destul de inclinat si incerc sa am grija sa nu alunec. Daca un coltar ar scapa din gheata, ar fi greu sa redresez, la viteza de reactie de la 8000m. Nu ma mir ca sunt obosit, cele 30 ore de ascensiune din bc pina pe varf se pare ca sunt un record de viteza pe Manaslu. Ascensiune fara ajutorul oxigenului suplimenter si a corzilor fixe!

Platou dupa platou, cu pauze la 5 minute. Platourile par sa nu se termine, le parcurg unul dupa altul si in final traversam o creasta si vad tabara 2. Iau pauze tot mai lungi si tot mai dese. Senzatia e ca m-am saturat sa-i spun corpului meu ce sa faca. Sau ca el s-a saturat sa tot asculte si vrea sa fie lasat in pace. Asa ca parcurg fara nici un chef 10-30m, apoi stau in zapada si admir peisajul, fac poze, atipesc chiar si din cind in cind ii mai dau la vale. Asa se scurge dupa-amiaza si abia la 4.30 ajung in tabara la 6800. Vremea e inca ok dar ca si in fiecare dupa-amiaza apar norisori in vai.
In tabara il intilnesc pe Romeo. Imi cere pioletul si il dau, vrea sa incerce a doua zi sa ajunga cit mai sus. Il sfatuiesc sa se intoarca cel tirziu la ora 10.00 de oriunde ar fi. Cu dureri de cap, normale datorita altitudinii, deshidratarii si epuizarii, cobor in aceeasi zi in bc. Pe masura ce cobor,incep sa ma simt mai bine, si la 9 seara ajung in tabara de baza. Primesc de mincare, de baut(ceai si cacao) si ma culc pentru prima oara aici fara sa ma uit spre virf inainte de a intra in cort...

A doua zi, la 10-11 il vedem pe Romeo prin binoclu coborand spre 6800. Aveam sa aflu ca a plecat la 23.00 si a reusit sa ajunga undeva la 7800m. In aceeasi seara si el ajunge in bc. Peter, plecat la 10.00, se va intoarce si el datorita unui acces puternic de tuse, la 7400m. Gia si Sergey B. in aceeasi zi duc un cort la 7400, dar dupa o noapte fara saci de dormit si implicit fara odihna, se hotarasc sa renunte la incercarea de a atinge varful si se intorc in tabara de baza.
Denis si Sergey s. aflati la refacere in Sama Gaun revin in 1 mai si ii lasam in bc hotarati sa deschida o noua ruta pe fata estica. Le uram bafta, lasindu-le mancarea de altitudine si buteliile de gaz ramase in plus. Gia si Sergey B. raman sa astepte un nou interval de vreme buna, iar Peter coboara cu noi(Inaki,Jorge,Romeo si cu mine), dat fiind ca tusea recidivanta nu ii va trece decat dupa 2-3 luni.
Speram ca stelele de pe cerul acestei nopti vor aduce vremea buna miine, si mult mai important, elicopterul lui Valeri. Dupa cum zice Inaki-"when you see Valeri's bold head, you know yo're out of shit.":)
Asa ca daca maine la prima ora cititi aceste randuri, inseamna ca am reusit sa pun totul pe memorystick, elicopterul a ajuns, ne-a dus in Kathmandu si de la primul internet, am reusit sa fiu din nou online.

toate cele bune, din nepal, dar nu pt mult timp,
Horia.

Dupa o ascensiune de aproape 30 de ore, plecand din Base Camp, HORIA COLIBASANU impreuna cu INACHI OCHOA si JORJE au atins varful. Horia a sunat in timpul coborarii si ne-a anuntat despre aceasta noua realizare. Nu stim cate tabere au fost echipate si care este istoricul ascensiunii dar presupunem ca a fost o ascensiune rapida, fortand o fereastra scurta de vreme buna... Nu avem foarte multe detalii, dar cu siguranta vom reveni cu stiri dupa ce baietii vor ajunge in Tabara de Baza.

Horia multumeste tuturor celor care l-au sutinut si ne va transmite in cel mai scurt timp posibil primele impresii dupa ascensiune. Din pacate, nu avem nici o informatie despre Romeo, dar vom reveni cu noi stiri in momentul in care vom lua legatura cu baietii.

DAY 27

Azi ne odihnim in bc, dupa ce ieri, 26 am coborat de la 6700 m, C2, datorita ninsorilor abundente.
Pentru mine a fost prima oara cind m-am bucurat ca ninge, nu din cauza ca as fi sperat ca, in curind, vine Mosu', ci din cauza ca ziua precedenta a fost extrem de grea pt mine, (25), din cauza ca dimineata la ora 5.00 am plecat cu Inaki si Jorje din bc, am urcat toata ziua, am trecut de C1 in 2h, am continuat depasindu-i pe Gia, Peter, Sergey B. si Romeo - plecati dimineata din C1. Restul zilei a constat in batut urme la intervale de 15 min fiecare(military style by jorje), fiind gata sa sa cad in vre-o 2 crevase cind mergeam cap in cele 15 interminabile minute, bineinteles asigurat cu grija de Inaki sau Jorje, apoi si de Peter care ne-a ajuns si ajutat pina la 6300, unde a campat. Acolo s-au oprit si Gia, Romeo si Sergey, dupa 3 ore, in acest timp noi avansand in acelasi 15 min style pina la 6700, 400 de m aparent usori, dar datorita zapezii si oboselii de peste zi, aproape interminabili.

In jurul orei 15, ne-am oprit sub un mic serac, unde am montat corturile (multam David Neacsu) eu avind un north face assault, care l-am montat destul de usor, mai greu fiind amenajarea platformei, doar cu pioletul si cu bratele, neavind lopata. Dupa-amiaza a continuat cu prepararea a 3 litri de ceai, lichidele fiind atit de necesare la altitudine, si apoi a urmat o noapte cam friguroasa (cortul este usor, dar unifolie), in care a nins abundent.
Dimineata, la ora 5.00, dupa o ora de asteptare, am hotarit sa stringem corturile si sa coborim, nu inainte de a-i astepta pe Denis si Sergey. S., ghidindu-i pe podul de gheata de peste crevasa de deasupsa noastra.

Felicitarile, masa si dansul, pentru excelenta performanta - atingerea virfului, vor fi in bc, sub forma unui tort (multumiri bucatarilor nepalezi).
Coborim impreuna, noi usor dezamagiti de schimbarea vremii, dar multumiti ca ne-am aclimatizat mai bine dupa o noapte dormita la 6700, si ii intalnim pe ceilalti la 6300, eu si cu Romeo coborand impreuna, cu emotii, dar cu bine in BC.
Ne odihnim, eu cel putin dupa o saptamana in care am facut urcari si coborari in"valoare"de 4500m.
Azi vremea este din nou buna si speram ca maine sa urcam direct in C2, de unde vom mai vedea.

In final, noi cei de aici dorim toate cele bune micutului Iann si speram ca micul nostru gest de suport, de aici, sa sensibilizeze cat mai multa lume, si sa duca la un final fericit pentru micut si familia lui. (http://helpiann.yoos.ro/)

Toate cele bune,
Horia

Raspuns la mesaje

Marc: Multam de urari, da sunt in bc pt a 8 oara si sper printre ultimele:)

Fane: M-am uitat de iepuras si nu sint nici macar din cei albi. Cit despre prins, poate co oxigenul lui romeo:)

Coco: Ce sa zic, poate next time, facem o echipa, cu Fane cu tot, nu ar suna deloc rau,nu..? si nici nu e atit de greu realizabil,nu?:)

Cristi T: Din pacate pozele cu cortul acoperit de zapada sunt pe aparatul cu film, dar le poti vedea la diaporama, daca vii:)multumim de interes si suport,!!

Ancutza: Nu te stresa, Romeo are f. mult simt al umorului, e ok, cat despre pupici, pls tine-i pina ma intorc.:)

Yamesu: Nu avem oua rosii dar am primit sugestii cum sa facem rost-sa le tinem pe ale noastre 5 min in zapada.no thanks!! eu personal ,am preferat sa fiu ,cu familia(de fapt doar cu mama,caci ceilalti dormeau),3min,chiar si telefonic.pana la urma pt mine asta inseamna spiritul pastelui.

Ioana: Intelesesem, dar nu eram sigur. Oricum am ramas cu cremele de la tine, caci restul ce avusesem sunt la Romeo, care oricum e ars ca si pisica care a mirosit flacara, nici nu stiu ce creme sa ii mai dau, e drept, din buzunar e cam greu sa isi faca efectul, dar acum incepe sa se vindece:)

Horia V: Ma bucur ca l-ati batut pe Zoli, chiar si in conditiile astea. Eu cred ca de fapt pe el ar trebui sa il trimitem in expeditie, sa putem juca linistiti macar o luna:) Despre cele 24 de ore, nu te supara draga Horia, dar daca povestesc totul acum, cine mai vine la prezentare?? Putintica rabdara.!! Si oricum, tie iti povestesc personal, stii bine, asa ca nu te poti eschiva de berile de linga poveste:)

Kalman: Dragut ca de obicei, ne-ai urat aproape tot ce ne-am putea dori. Daca ai fi introdus sa ni se coasa cortul din C1, era perfect:) Multumim, si stiu ca mie cel putin tu si Timteh imi purtati noroc, ca si inainte de Rezi:) si sa stii ca, mai nou, si eu aerisesc cortul la 6 dimineata:)

Voicu: Multam de incurajari, pana la citit mesaje sper sa imi vindeci lap-topul care are ceva virus indian, un fel de gripa, mai inofensiv, imi tot copiaza foldere de am obosit cu stersul, il cheama brontok.a.

Adi V: Merci de msg, asa e, vremea e cheia, daca vrei sa vb, da-mi un msg cu 3-4 h inainte si stabilim o ora. Oricum ieri si alaltaieri nu am deschis tel decit dimineata si seara, in rest fiind pe traseul de drumetie montana.

Cata Onceanu: Bineinteles ca imi aduc aminte de super tura de la Balea, aici sunt niste crevase printre care mergem ca si pe Piscul Balii. Oricum, cand ma lasa puterile, printe lucrurile dragute la care incerc sa ma gindesc intra si o noua tura la Balea, prin mai-iunie:). Impreuna cu macar o mica parte din echipa de atunci.

Kristina: Pls abtine-te de la a-mi relata lucrurile faine de acasa si a ma grabi sa ma intorc. E asa frumos aici...:)am vazut ca m-ai sunat azi,...try again:)

Ora 15:30

Romeo a urcat mai departe si a ajuns in siguranta in C2 la 6300m !

SMS de la Horia

Ora 15:00

Azi Denis si Serguey , care au prins ziua de vreme buna intr-o tabara superioara au reusit sa atinga varful. Eu sunt in tabara 2 dupa o ascensiune direct din BC pornita azi dimineata.In prezent fulguie. Inaki a ajuns si el in C2 si mi-a spus ca l-a intalnit pe drum pe Romeo, care a pornit si el in sus si se misca prea incet. Inaki i-a comunicat, cu martori, in calitate de leader al expeditiei internationale, ca isi risca viata daca urca mai departe, dat fiind ca traseul nu este amenajat cu corzi fixe si mult mai crevasat ca in alti ani, si din cauza lipsei de experienta poate sa ajunga intr-o situatie nedorita.

Prin telefon din C2,
Horia

Azi-dimineata, Romeo a revenit, din fericire in BC, din fericire pentru ca voia sa plece singur din C1 spre C2, lucru de care tuturor ne era teama.
Astazi dupa-amiaza, dat fiind ca vremea pare a fi buna, la hotararea lui Inaki, el, Jorje si cu mine vom pleca in C1, si maine dimineata, cind totul este inghetat, vom incerca sa ajungem in C2, iar daca vremea buna se mentine, Doamne-ajuta, cat mai sus. Oricum varful se vede tot mai des si sperantele de a ajunge acolo cresc de fiecare data cind soarele lumineaza muntele, ghetarul, tabara de baza si panourile solare:)
Dat fiind ca astazi este in Romania pastele, Paste fericit tuturor celor care sarbatoresc astazi, indiferent ca sunt in Ro, Usa, Can, Austr sau New Zeelands. Sau in nepal.:)
Sa ne auzim cu bine, cateva zile probabil prin Thuraya,

Horia

Ieri am ajuns in C1 la 10.00 si surpriza-corturile lipsa. Dupa 2 ore de sapat am reusit sa scot afara VauDe-ul cu mici srtricaciuni, betele aproape ok, deci utilizabil in continuare. Inca o ora sa fac o noua platforma de zapada si sa il reinstalez. Astazi de dimineata, 5.00 am plecat voiniceste spre C2, dar dupa o ora Inaki s-a intors, spunand ca zapada e prea instabila si ca nu este erou, nu vrea sa riste. Eu am decis sa ma intorc cu el, la ora aceasta(12.00)situatia fiind: eu si Inaki la omleta si milktee in Basecamp, urmand sa ne intoarcem maine in C1 daca vremea permite (dat fiind ca facem 2.5h urcare si 1h la coborare) Gia, Serguey B., Jorje, Peter - in drum spre BC
Romeo, - C1 asteptand vremea buna.
Denis, Serguey S., in ascensiune cu tot echipamentul dupa ei spre C2.
Singurul lucru notabil este ca ieri au venit, ei bine, nu americani, ci japonezii. Si anume aceia pe care ii asteptam, cu 16 climbing sherpa dupa ei. Ajutor binevenit, dat fiind ca unul din depozitele noastre cu 300m corzi fixe, 100 carate de subsemnatul, a fost luat de avalansa.
In rest, suntem bine, Romeo se aclimatizeaza si vom reveni cu stiri cat de curand.

Horia

Azi plecam din nou spre C1 si speram sa ajungem mai sus decit ultima oara.
Echipele, clasic deja Inaki-Jorje, Denis-Serguey, Horia-Romeo.

Raspunsuri la mesaje:

Francois = Din pacate Manaslu e in totalitate in nepal, si Fane Tulpan nu e cu noi, ca poate ne-ar fi dus pana in China, mai ales ca el a mai zburat pe acolo:))

Diana&Laura = E ceva si cu concentrarea de dinainte, intr-adevar trebuie sa iti doresti mult, si ca timp si ca intensitate, un lucru, ca sa il realizezi. Bateriile le-am descarcat de mult, cd-ul inca nu:)

Ioana = Din pacate, am incercat si cremele toate, si nu sunt destul de consistente, mai am 0.8mm de lipstick, apoi incep sa cer de la colegii de expeditie. Si am ramas numai cu tubuletele acelea mici.

Miron = Nu stiu ce e joi da ti s-au rupt betele telescopice. Cred ca de la vant.:(

Daniela&Mihaela = Multumim de urari, pentru asta cred ca ar fi 2 variante: ori se opreste cu ninsoarea care tocmai a inceput, ori trebuia sa ne luam skiurile:)

Calin = Hmm, ce sa zic, eu aici sap santuri in fiecare zi in jurul cortului, iar de varfuri...abia se vad printre nori:)

Sabin = De ce Zilele Muntelui de la anul, anul acesta nu mai prind? Cand e ultima zi de inscriere? Salutari echipei din Mures si sper sa ne vedem si in afara Zilelor Muntelui.

Horia

Azi a nins cu adevarat mult, la un moment dat pe la 7 dimineata l-am auzit pe Denis intreband: "Do anyone know where is Horia's tent", si dupa ce cineva, razand, probabil i-a aratat, am auzit: "No, there is only a small hill of snow". Ce sa fac, am dormit asa bine ca am omis sa mai scutur cortul de zapada.
Oricum, la iesirea din cort, Denis si Inaki erau ca papparazi, eu ce sa mai zic, ca atunci cand am deschis fermoarul, dupa ce a cazut ceva zapada pe mine, a ramas o mica gaura pe care am scos capul si am fost imortalizat de urgenta:).
Astazi nimeni de la noi nu a parasit tabara, speram ca poate maine va fi mai bine, sperante ce le reportam de la o zi la alta...

Multumesc tuturor celor ce ne trimit urari, si chiar daca nu raspundem fiecaruia, le suntem recunoscatori pentru sprijin.

Oana = Cu ninsoarea, vad ca nu se opreste decat cand ma bag in cort. Azi in sfarsit a nins doar 40 cm:) Bafta mare la HCO, chiar imi pare rau ca nu va pot ajuta, da poate ajung la chef:)

Cezar = Multumim, da pe aici umbla o vorba, ca trebuie sa te bucuri de fiecare data cand scapi dupa o ascensiune la 8000, asa ca ucigas, neucigas, fiecare are trick-urile lui...

Here by chance = Ce sa zic de fluturi, deocamdata incercam sa facem ce ai spus cu noi insine...:)

Ancutza = Al cui e, tu, copilu, ma gandesc ca nu al tau. Oricum, te rog tine-l numai pe afara, mai ales cand e soare, cu ceva Seinfeld in fata.

Nasa = Bine ca imi aduci aminte ca mai pierd o chestie faina ... Oricum felicitari de pe acum si bafta lui Andi, o pup, cred ca si la ea greul abia incepe. Si felicitari si tie, tataie:)

Ioana = Sincer, nu imi dau seama care-i una, care-i cealalta, sau daca e una si aceeasi. Cremele ar fi mai bune daca nu ar trebui sa ne si dam cu ele toata ziua, in special dimi, cand iesim din cort la facut curatenie pe strada cu lopata:))

Cu chefurile, oricum noi, sportivi fiind, nu prea suntem obisnuiti, asa ca preferam deocamdata intrunirile linistite, la ceai, seara, in tabara de baza. Subiectele preferate sunt literatura, in special cea montana, aspecte cultural-lingvistice nepaleze, ca si mici cursuri de limba tibetana, sportul de performanta din tarile carora apartinem si, of course, british style, interminabile discutii despre vreme. Asta duminica, in restul saptaminii ... masini si alpinism:)

Gh Muresan = Fiecare poate avea o sansa de a-si indeplini dorintele. Tot ce cred ca ai de facut e sa o cauti. Daca esti imbracat de GoTech, cred ca ai chiar mari sanse sa o gasesti:) Pls salutari Lala-ei si lui Oleg.

Fane T = Acum am primit un msg - ca citesti pe lista. Da de scris ceva nu s-ar putea, cu plecaciune?? Hai ca ne e greu ...:) macar 2-3 vorbe de incurajare, daca nu macar o gluma specifica, ca ne cam lipsesc ... salutari de la Gia, Peter si Inaki. Toti iti transmit 'bafta in sesiune':)

Horia

Ieri a fost de asemenea vreme rea, azi s-a deschis putin si am reusit sa duc un cort si 2 butelii de gaz pina aproape de C1, mai sus fiind deja pericol de avalanse. Au inceput, spre bucuria noastra sa vina japonezii, azi o tinara foarte vioaie a inceput sa bata urme spre C1 ... noi speram ca asta nu este tot si ca vin si restul japonezilor, caci azi mi-a venit si mie rindul sa sparg urme cu Jorje, si mi-a cam iesit sufletul. Despre Jorje ar fi de mentionat ca este unul dintre cei mai tari climberi din Himalaya, dupa Inaki, care a vazut aproape tot ce misca, in jur de 4000(nici eu nu am crezut ca a vazut atitia dar calculul e simplu - de 6 ori in everrest bc - 400 de fiecare data, plus celelalte 20 expeditii, cam astia ar fi.) Desi este medic, pediatru, pentru cei ce se pricep are vo2/min =87, dat fiind ca o persoana sedentara are pe la 30 !!!
De asemenea este asteptata sa vina Jungo Tabei, prima femeie ce a urcat pe Everest. Are vre-o 70 ani, aviz amatorilor!!!:)
In rest, performantele se masoara aici in cit de curat este in jurul cortului, iar dat fiind ca nu este vreme buna va trimit o poza din cort, cu promisiunea solemna ca urmatoarea va fi dintre seracurile de deasupra C1, ceva mai spectaculoasa:)...

Raspunsuri la mesaje:

Zoly = Stai linistit ca ne intilnim cit de curind, si cred ca tot eu o sa te talonez:)

Mario = Multumim mult, de fapt partea cu vremea e exact ce ne lipseste, da eu zic sa mai asteptam. Salutari echipei din Atlanta si nu in ultimul rind, lui Milica:))

Dan Manea = As pune si eu o sampanie langa mine ca totul e rece in jurul sacului de dormit. Oricum, ma bazez pe sampania ta, cred ca si Florin e detasat la aceeasi sticla:)

Rnegul = Pls mai usor cu prescurtarile ca nu inteleg mai nimic si acum sunt aclimatizat, deci nu e altitudinea de vina. Da hai ca asta ultimul incerc sa il decriptez si sun unde nu inteleg:). By the way, ce e statusrprt ca aici m-am poticnit.

Kristina K = Avem si noi aici cafea, doar ca nu are cine sa ti-o faca:) Ma bucur ca te-ai bucurat, da de Fane de ce nu pot sa dau?? Pls transmite-i salutari. Despre cine ce scrie, eu mai am si treaba, ca daca voiam sa ma fac scriitor, nu imi inghetau mucii pe aici:) iti explica Andrei mai mult.

Vlad = am terminat de scris afisul, o sa fac poza cind o sa fie vreme buna

Ane = Chiar ar fi super un borcan cu zacusca, da cred ca e greu de zipuit ca sa imi trimiti:)

Raluca (Duba) = Sa vezi ca am ramas in pana de lipstick, 2 le-am uitat acasa, am ramas cu un stift de nivea si mi-s praf buzele, nici nu stiu de la cine sa cer unul, stiam ca tu ai...:), acum inteleg cum e sa fi in locul tau, ma dau cu ultimele ramasite din ora in ora.

Monim = Adevarata poveste cu Budapesta e ca am intilnit un prieten de al lui Inaki, american, Joby pe numele lui, care era prieten si vecin cu Simone Moro, in Italia, aici voia sa faca speed ascent pe Everest si noi l-am intalnit la cina, unde ne-a spus ca il cunoaste pe Ticu Lacatusu, dar nu a fost in Romania, in schimb a fost de multe ori in Budapesta, si citindu-l, "a lot of action there" asa mi-a venit si mie ideea:)

David Neacsu = Te rog sa nu ne mai spui ce se intimpla in tara din cauza caldurii si mai ales la ce nivel de undress s-a ajuns pe strazile din Bucuresti. Nu ca nu ne-ar interesa, dar ... fie-ti mila. In alta ordine de idei, cateva lucruri de la tine le-am folosit intensiv, si anume, clestele Gerber(bestial), Mammutul Mti, asa e, am dormit cu el, si esarfa rosie o am non stop la gat. Ar mai fi cateva da nu mai stiu acum. Din pacate termosul cred ca era spart, caci l-am tinut in bocanc tot timpul si cand l-am folosit, pierdea caldura. Da iti cumpar unul din ala mare chinezesc, cu dragoni si trandafiri:)) oricum salutari echipei de comando de la Himalaya si sa ne mai vedem prin Bran:)

Horia

Astazi revenim dupa 2 zile eu si 1 Romeo din tabara 1. Recunosc ca am uitat cum e sa dormi la altitudine si desi tabara a fost mai lejera decit pe K2, loc suficient, si ferita de avalanse, aerul putin, mancarea fara gust si frigul fac sa imi doresc castelul de gheata de la Balea. Partea buna e ca dupa 2 nopti acolo sunt aclimatizat la 6000 si chiar daca oboseala e pronuntata, totusi am avansat cu ceva. Am reusit sa facem si o recunoastere 250m up, printre seracuri, ruta e mai dificila decit ne asteptam, sunt 2 rute posibile, cea scurta, a lui Gia, cu o zona expusa, si cea a lui Inaki, ce nu necesita corzi fixe, cu 2 zone expuse. Zone expuse, desi doar un amanunt pt unii, sunt zone cum a fost cea, dinaintea careia, ieri ne-am oprit, si dupa 20 min a venit o avalansa. Si nu ne-am oprit decit pt ca zapada era prea mare si inaintarea prea inceata, crescand astfel riscul de a fi surprinsi acolo.
Astazi nu am facut decat o plimbare deasupra C1 si apoi am revenit in bc, la conditii ok de viata - apa, mincare si temp de peste -10 . Promit sa mai trimit poze din drumul spre tabara 2, cand va fi zapada prielnica, acolo sunt locuri chiar spectaculoase...
In rest suntem bine, trebuie sa va las pentru ca e randul meu la masina de spalat - un lighean mare de aluminiu.

Toate cele bune,
Horia

Romeo doarme acum, dar are un foileton de transcris si pe mine ca secretara, asa ca sper sa nu se trezeasca pana maine dimineata, cand plecam sa dormim in C1, hopefully.
In rest e bine, mananca ok, nu s-a imprietenit asa bine cu bucataru, sau mancarea de aici, ci mult mai bine cu butoiul nostru cu sunca, salam de sibiu si specialitati de acasa:)

Raspuns la mesaje -
Din pacate nu voi mai putea raspunde daca avansam in taberele superioare, decat, limitat pe telefon. Dar pe astazi am avea cam urmatorii musterii pe net si sms:

Biri = Merci de urari, ne-ar fi mai usor daca ai fi aici sa il ghidezi un pic pe bucatar, ca a cam deraiat cu specialitatile cu acelasi gust:)

Sorin Luca = De reparat nimic, doar o mica problema tehnica: cand mi-a cazut laptopul in crevasa, am gasit linga el o rotila mica pe care scria hdd. O fi de la al meu sa le-o fi cazut la altii?? Si daca e de la mine, ce se intimpla fara el, ca mi-a scapat mai adinc in crevasa si cred ca a iesit undeva pe linga Siula Grande:)

Silviu B. = Ok, bafta si grija la camile ca am auzit ca musca sau asa ceva, sigur fac ceva rau:))

Horea V. = Multumim fain, da cu visele mai greu aici, ori nu sunt ori sunt to strong for us:)

Cipi Fanfara = Ce sa zic, ma bucur ca te-ai hotarat cu restaurarea:)

Nicu Robete = Multumim, speram ca si tu esti ok, sanatos, si restul va veni de la sine.

Cata Onfiltered = Primit, citit, bagat la cap. Doar ne vedem la anu la Balea, nu?:)

Roxi(9 ani) = Ce sa zic cu dintisorul, ori Serban, ori unul din Gabi+ata+clanta:) ca wireless mi-e putin cam greu. Va pup pe toti trei.

MatiZz = Multam de tot ajutorul cu site-ul. Ai uitat sa imi dai ce voiai. Oricum am uitat cateva lucruri home, dar am un marker si hartie, daca imi scrii textul ... da sa nu ma pui sa desenez ca nu sunt asa talentat ca tine&prietenii tai :)

Diana&Laura = Cu forta stau cam rau, noroc ca e Romeo aici:) Rabdare in schimb am, +un CD cu U2 si doi acumulatori. Stiti ceva, ai cui or fi??:)

A friend = Desi sunt fan de bancuri, raman recunoscator ca nu le postezi aici, mai citesc si sponsorii si parca as vrea sa incerc si la anul, am auzit ca Makalu e chiar fain... :)

Rocas = No yeti around, doar pe dulcele grai al moldovei: ieti avalansa, ieti crevasele si din cind in cind, ieti varful. Cat despre invitatie, trebuie sa aflam mai intai daca e maoist, ca aici nu stii care cu cine este, toti au ochii la fel, doar ca unii au cravata rosie si kalasnikov:)

Ancuta = Inaki tocmai a marturisit ca e in corzi, punched by prietena avocat din elvetia. Tocmai a primit lista cu acte necesare a te casatori in Swiss. Cum crezi ca pot suporta 2 vesti din astea intr-o zi?? Glumesc, felicitari si sa fie intr-un ceas bun. Cu altimetru si busola:)

Gelu = Scuze, eram gata sa te sar:) desi nu esti chiar micut. Aici e super de ski, dar cele mai mult crevase sunt intre BC si C1, iar daca se astupa urmele, cu piciorul, la mers le mai gasesti(cum am patit eu ieri,fiind la coborare 40 minute in urma lui Inaki) dar pe skiuri ai mari sanse sa nimeresti una din crevase, si sa realizezi un poster unicat "skior freezed pe Manaslu" - freezed la figurat doar primele 10 minute, daca te scoate careva, apoi la propriu:)

Francois = Imi permit sa iti raspund la intrebarea cu mirosul pentru ca ai pus pluralul - sa stii ca noi ne spalam aici, avem o gramada de apa, e drept in stare solida pe jos si vapori pe sus. Din cind in cind neprietenul bucatar o transforma pe aia de jos in lichid si deja, adunat, eu cu Romeo, avem un dus aproape intreg (considerind spalatul pe maini 10%din dus si pe cap31,6%) Glumesc, chiar se face dus aici desi cortul de dus a fost adus nu la initiativa echipei, ci a bucatarilor nepalezi:))

Horia

BASE CAMP

Azi, desi a nins, am reusit sa ajung la 5500 si sa duc coarda fixa si snowanchors ce tineau de echipa noastra, destul de greut cu bagaj si finalul prin viscol. Totusi, inainte de a pleca am reusit sa facem traditionala poza cu tricolorul, chiar daca nu se vede nimic decit o bucata de Manaslu si cortul lui Inaki.
In rest totul e ok, mai avem inca provizii de salam de sibiu si snickers :)
In zilele ce urmeaza, daca va fi vreme buna vom incerca sa dormim in Camp 1.

Horia

BASE CAMP

Multumesc celor care mi-au scris, avem mare nevoie de citeva cuvinte de la cei de acasa, in rest aici e belea mare, ninge in fiecare zi, astazi am mai facut o ascensiune din BC la 5300, prin zapada proaspata, drumul a durat 4h, cu toate ca am stat mult timp nu ne-am descurajat, probabil mai avem 3 sapt de stat pe aici.

din BC,
Romeo

Multumesc si eu celor care sunt alaturi de noi si as raspunde mai intai la citeva mesaje:
Diana=pt ciocolata aia am auzit ca federal express se misca cel mai bine in nepal. Da pune mai multa sa nu fie mai scump transportul.
Simu=nu vin la sedinta ca la 20 la voi eu deja dorm si oricum daca ma trezesc, trebe sa dau jos zapada de pe cort
Popane=pina la urma a iesit si soarele,am un superbronz cu ochelari:)
Silviu Busu=mersi de urare, la computer nu prea ajunge soarele, da poate moare si virusul indian contactat in kathmandu.La Thuraya e ok.
Zana Maseluta=tu ai grija cu inundatiile in banat ca vin eu inapoi si continuam distractia, pt mine in special:)
Raluca de la ora 1=nu ai putea scrie si al doilea nume chiar daca eu banuiesc cine esti?!;)
Razvan Samoila=multam beaucoup, oricum d. nu am luat-o pt mine. Da avind-o, am legat la ea si o butelie de o2 cu masca aferenta, just in case.:)
Dl pinguin larry=da, urcam pe ruta clasica, vor fi si japonezii care incearca reeditarea la 50 ani. Speram ca vor aduce multe multe corzi fixe, ca noi nu avem decit 700m. Ghetarul este ene iar creasta, din camp1 ne. Si pt info astea poate ne si spui cine esti next time ca eu nu m-am semnat 'foca de altitudine',ok
Ancuta=nu se pot trei pupici, ca Romeo nu stiu daca vrea de la tine si sa nu fie nr par:)
Dragos Hazi=sa stii ca si acum pe masina mea inca mai e scris(cu zgirieturi fine)dedicatia ta dinainte de plecare. Deci nu te-am uitat defel, da ma bucur tare ca aud de voi si sper sa ne mai itilnim, pe munte, la Balea n-ar fi rau, eventual si tu cu masina ta:)
Echipa de la baschet=salutari si nu uitati sa alergati pt ca "i'll be back"
Timteh Electronics=daca m-ati vedea cum am demontat celula solara, am pus socketul de 12 v la baterie, un stecher de 2 bani in paralel, convertorul si inca vreo trei fire in serie, plus trimitere de poze si transmisie voce live la un summit Cisco la Bucuresti, cred ca ati fi mandrii de mine. Iar pt Andrei, sa stii ca de la tine am invatat, cind nu am putut face conexiunea si parca nimic nu mergea si mai aveam 10 min, am inchis toate ferestrele si am dat restart. Et voila :)
Horea Visoiu=sa stii ca la cum e vremea si zapada pe aici, sper ca imi tii pusa bine oferta ta, pt la anul ce vine, nu te-am uitat, ma bazez pe tine. Oricum, o poza frumoasa sigur iti aduc si anul asta, da mai de jos:)

In rest pe aici nu s-au intimplat prea multe, nu a cazut nimeni in crevase, Denis si Serguey cred ca vor dormi in Camp 1, nu s-au intors inca.
Ieri am reusit sa fac transmisia de poze si voce la forumul Cisco, cei ce au sponsorizat telefonia prin satelit, si cu ajutorul extraordinarei echipe de acolo, plus Ligia Popescu de la Prezent, totul a iesit super. Si in plus dupa atita zapada m-am mai inveselit un pic, nu in fiecare zi o fata draguta iti zice: "you made my day", nu-i asa Raluca:))

A aparut expeditia germana, super funny, se pare first time in himalaya, echipati dupa catalog, Inaki si Peter se intrebau daca sa ii lasam sa termine de sapat imensa platforma de zapada planificata, dupa stilul teuton, sau sa le spuna ca s-au pus sub un culoar de avalansa :). Aici BC este diferit de alti munti, are putine locuri neexpuse, cele mai bune fiind ocupate de primii veniti, adica noi.
Inainte de a-mi ingheta mainile, a se termina bateria de la comp si a-mi minca colegii toata supa, caci aici deja luam cina la 18.00, salutari tuturor si sa ne auzim cu bine!

BASE CAMP

As incepe cu prietenii carora am uitat(ma iertati ,altitudinea) sa le multumesc in mailul precedent: Kristina Kaicsa, cu sosonii :), Gabi x 2, Roxana si Dani, de la OsmiuTrade, pt tricouri si sigle, Cleo pt suport tehnic, Marius si Lucia Condrea(hopefully):), Cosmin, Bujor, Caro(ProTv), Radu Bucur(Kathrein), Cosmina Golban si Rat Mare(BRD), Dl Novaceanu(Global Comunications-Thuraya), Dan si Dl Rado, vecinii mei sufletisti, Dl Atudoroaie(Iulius Mall) si last but not least, familia mea.
Suntem la 4800 in Base Camp, si scriu mai incet decit de obicei(daca este posibil asa ceva) din cauza frigului si a unui leucoplast mare pe deget dobindit la taierea de fire(ce bine ca nu sunt inginer:)), in scopul finalizarii instalatiei electrice. Acum e ok, celula solara imprumutata de la firma(CHO OYU trekking) incarca bateria, totul e sa fie soare.
Aici ninge in fiecare seara, doar cadourile de craciun lipsesc. Dimineata e soare si azi am urcat pina la 5400 (eu, Inaki, Jorge, Denis, Serguey Samoilev), pt aclimatizare si marcare a rutei(cu bete de bambus). Ruta are destul de multe crevase, am mers legati in coarda, era pe bune daca s-au legat si kazacii, care m-au alergat piana la 5000 de unde m-au preluat spaniolii, Denis dorind sa se intoarca. Caldura mare, zapada mare, ce sa zic, ca la munte primavara. La intoarcere am baut si mincat ''like horses''.
Romeo se simte ok acum, el se aclimatizeaza ceva mai incet dar e hotarat si optimist. Citandu-l, la sosirea in BC, (1300m diferenta de nivel, destul de dificil pt fiecare dintre noi) - ''greu,dar posibil'':)
Se pare ca avem noroc de bucatar super, azi am avut pizza la cina, corturile North Face sunt imense, desigur la Romeo e ordine pt ca e la mine toata dezordinea, cei ce au vazut "my before expedition equipment-room" isi inchipuie usor ce e in cortul meu, de la computer, mp3player la sosete de altitudine si aspirine, de la adaptor usb-serial, sau thuraya-serial la baterie de motocicleta si ochelari de ski. Si nu in ultimul rand de la hamuri, carabe si ancore de zapada, la cd-uri cu Robbie Williams si miss Minogue, of course, ca asta ascult acum, in special partea cu feel the high si feel my lips are dry :)
Maine voiam sa echipam Camp1, 5800m, dar ne-am trezit ca nu am facut pouha(asa se aude) o ceremonie religioasa fara de care nu se urca pe munte. Inaki e superstitios, zice ca e mai bine sa respectam traditia, si eu sunt de aceeasi parere, chiar daca intirziem o zi, doar nu o sa pierd cheful de 1 may de la HCO din cauza asta. Desi daca ne miscam in acelasi ritm, s-ar putea sa il prind, cu putin noroc:)
Inchei pt ca bateria e pe terminate si in asteptarea soarelui de maine, va urez la toti o saptamina super, cu soare si cafea dimineata, prieteni buni la prinz, si muzica in surdina seara.
A da,si fara avalanse..:)

SAMA GAUN

Am aterizat la Sama Gaun, ultimul sat in drum spre BC, pe o vreme superba , cu vedere in sus pana la 5000 de metri. Altitudinea aici masoara 3500 de metri. S-a stabilit de comun acord sa stam aici 2 zile , pentru aclimatizare, doar Romeo a vrut sa plecam imediat mai departe :),dar e de inteles , pentru el este prima oara cand are o asemenea priveliste. De aici pana in BC deplasarea se va face pe jos.

Telefonic, din Sama Gaun,
Horia Colibasanu

KATHMANDU

Este de fapt ultima zi in Kathmandu si de acum expeditia incepe cu adevarat.
Asadar, cu voia Dvs, voi incepe prin a multumi celor care m-au ajutat sa ajung aici.
Si as incepe cu Dl Dan Tomin,de la Kathrein Romkatel,cel care pentru a doua oara, este primul ce imi acorda increderea si atit de importantul ajutor financiar. De asemenea colegul meu de expeditie(acum cara ceva butoaie)Romeo Dunca, de la Dunca Expeditii, urmand,Victor Rochian-Rocas, colegul meu de baschet- de la Datatim, la al catror laptop scriu acum, dl Ovidiu Ratiu si Ancuta Craciun de la Nivis, plus Sorin Luca pt depanarea de la Cluj:), tata' tuturor alpinistilor, David Neacsu(sa stii ca am gasit fire&ice, ai dreptate, great pizza) care mi-a dat echipament de nu l-am putut duce literalmente, Cosmin si Sorin de la Xsport Timisoara, Lala si Oleg de la GoTech si dl Laios de la Atta(caruia ii dorim insanatosire grabnica). Doamnelor dragute de la Austrian Airlines, in ultimul minut, Cisco, sponsorul transmisiilor prin satelit prin dl Bogdan Constantinescu cu ajutorul Ralucai Negulescu, d-nei Anca Jugaru, Mugur, Ligia si Ionut Popescu, colegii mei de liceu din Slatina. Si ca a venit vorba, my old buddy Florin Jianu de la Advice Media, si celor din Timisoara, Dan Glazer si colegii de la Alternative, in special dom presedinte,Andrei Simu , Oana Osan si Nae - VerticalAdventure, dom ex vice Adi Valean, Coco Galescu si dom ex ex vice Dragos Dubina + Ralu, Cristina also, Ana si dl Daminescu de la Dunca office, Ovidiu si Francois, dl Muller pt alergatura cu celula solara, (abia azi am rezolvat-o), Ioana Chisalita si Miron Suteu(ma ierti da acum ma gindi':)) si tuturor celor care au pus o idee, un cd sau un gind bun.
Aici am terminat sedinta pt Miss Holly, impreuna cu toti membrii expeditiei. Se pare ca limba oficiala va fi rusa, ei sunt cei mai multi aici.
Am aflat celebra nuvela despre Rum Doodle, un varf imaginar de 40000 si 1/2 feet, si expeditia britanica ce incearca sa il cucereasca, in care navigatorul se rataceste si nu ajunge in BC, iar doctorul se imbolnaveste. Am vizitat si pub-ul cu acelasi nume in care cei ce au escaladat Everestul au masa gratuita.(usor de imaginat ce personaje se pot intilni acolo)
In ultima zi am reusit sa cumparam un acumulator de motocicleta, ultima piesa din instalatia noastra elecrica(desi eu aveam una acasa si Romeo 5), negociata de Romeo de la 12000 rupii la 2000(aprox 25e). Oricum Romeo e negociator sef, a inteles mai repede ca mine mediul de afaceri de aici:); sarcinile mele vor incepe pe munte...
Speram sa avem un zbor ok (pilotul de heli, obligatoriu in himalaya este rus, sunt the best) si sa ne auzim in curind !

Din Kathmandu,
Horia Colibasanu

Desi nu este prima zi,totusi este primul mail de aici din nepal,mai exact din Kathmandu. Nu am apucat sa facem mare lucru, dar totusi am mai rezolvat din problemele cu echipamentul.In special ma preocupa partea cu celula solara pe care se pare ca o vom lua maine, mai mica decat doream, dar co ajutorul unui acumulator de motocicleta va fi ok.
Astazi dimineata am facut un zbor de agrement deasupra himalaya, Romeo a insistat. Ne-am trezit de la 5 AM si am vazut Everest, Makalu, Shishapangma, Cho oyu, Lhotse si micut in spate, preferatul meu, Kanchenjunga. A durat o ora, destul de interesant dar departe de ceea ce inseamna a fi acolo si cred ca si Romeo a inteles, prin mica ferestruica a avionului, mult mai aproape de o emisiune tv pe national geografic.
Partea cea mai interesanta, in schimb, a venit pentru noi din cu totul alta parte, si anume nu dinspre muntii de 8000 de metri de la citeva sute de km distanta, ci de la oamenii ce vor sa ii urce, si pe care i-am intilnit aici. Nu ma asteptam ca Romeo sa fie chiar mai entuziasmat decit mine desi nu cunoaste decit povestile mele despre munti si alpinisti spuse de la intilnirea pe aeroportul din Timisoara....
si totusi...
I-am intalnit, pe rand pe Simone Moro, Inaki Ochoa, Peter Guggelmos, Juanito Oarzibal. Am stat la cina si la povesti cu Denis Urubko, cu Fernando Gonzales, colegul de expeditie din K2 si tovarasul de cort la 8000 in camp 4 inainte de summit push, care-mi spunea "don't worry,you'll get to the top".
Multi altii la care nu le-am retinut numele,cu 5-10 8 miari la activ, am ascultat povesti despre oameni curajosi sau nebuni de-a dreptul, femei ce urca mai repede decit barbatii(Gerlinde Kaltenbruner-cinderella caterpillar*by Denis) sau zapaciti ce se intorc de la 100m sub varf sa isi ia din tabara down jacketul si ajung inapoi pe varf inaintea tuturor(Denis of course).
Oameni modesti, care par a fi inconstienti de valoarea lor, dar in fapt constienti, dar hotariti sa abordeze altfel lucrurile. La prima intilnire cu Denis, dupa ce i-am strins mina, de emotie nu am auzit ce a zis si vazind un tip atit de normal, l-am intrebat direct(pt ca Inaki, cel care ne-a dus acolo, vorbea cu Simone)daca el este Denis. Raspunsul, dupa o privire mirata si perplexa:
-Yes, my name is Denis, why??
-I heard a lot about you, I'm a big fan of you!!
-really??you have climbed here?
-noo,only in alps ,tienshan and pakistan.
-what in pakistan?
-K2,together with Inaki.
-o,compliments!!I tried three times K2 and no succcess...
-common, you tried in winter and almost to the top!!
-no,no,only once in winter.....:)
Deci se pare ca Fane al expeditiei este asigurat:))
Am completat formularul pt Miss Holly (cea care scrie cronica ascensiunilor )punind x la single, nevazind ca dedesubt de married si divorced mai era si living with girlfriend:). Desi acum I'm living cu Romeo care e simpatic, dar mult prea solid pt gusturile mele, Inaki a sugerat sa fac ca si Reinhold Messner: a pus o steluta si a scris pe spatele formularului: am 2 copii in Italia, o ex nevasta in Germania, prietena mea e in Franta si ma simt complet singur:))
Pe 5 vom pleca cu elicopterul, deoarece din 6 incep 7 zile de greva a partidelor democrate unite cu maoistii impotriva regelui.
Altfel, totul este in regula si Romeo a inceput sa manince aproape cit mine, cred ca s-a acclimatizat deja aici in Kathmandu,la 1300m si cu ideea de expeditie :)

Din Kathmandu,
Horia Colibasanu